BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA NR. 29

BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA FOAIE PENTRU ÎNTĂRIRE SUFLETEASCĂ ŞI MISIUNE CREŞTINĂ ANUL XIV, NR. 29, AUGUST 2023 Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor DE CE O CINSTIM PE MAICA DOMNULUI? Iubiţi credincioşi, deorece ne aflăm în Postul Adormirii Maicii Domnului m-am gândit să vă prezint câteva gânduri despre importanța cinstirii acesteia. Fiecare preot este dator să şi înveţe credincioşii adevărurile de credinţă pe care se întemeiază cinstirea Maicii Domnului, cu precădere oprindu se la sărbătorile de pe parcursul anului când este prăznuită Maica Domnului. O temă importantă ar fi: „De ce o cinstim pe Maica Domnului?”, o întrebare pe care noi, creştinii practicanţi, probabil că nu ne o punem niciodată. De ce? Pentru că cinstirea Maicii Domnului este parte integrantă din firescul vieţii noastre duhovnicești. De fiecare dată când îngenunchem la rugăciune, rostim o laudă sau o cerere specială către Maica Domnului. Sigur că este şi firescul unei credinţe moştenite; noi ne am născut creştini ortodocşi. Tezaurul liturgic pe care îl avem în Biserica noastră ne face să o cinstim pe Maica Domnului prin firescul slujirii noastre duhovniceşti. Rugăciunea „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură te, ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre!”, care în fapt este o laudă, o rostim aproape zilnic sau de mai multe ori într o zi. Ne am învăţat ca în rânduiala rugăciunii noastre personale să o cinstim pe Maica Domnului şi să rostim această laudă imediat după „Tatăl nostru”. La slujba vecerniei de sâmbătă seara sau în ajun de sărbători mari, când se face litie, preotul cădeşte masa unde sunt pregătite prinoasele pentru sfinţire în timp ce strana cântă această rugăciune. „De ce o cinstim pe Maica Domnului?” – totuşi, este o întrebare la care trebuie să ne răspundem pentru ca să ne cunoaştem credinţa. Dacă ştim de ce o cinstim pe Maica Domnului şi dacă actele de credinţă pe care le săvârşim în viaţa noastră duhovnicească sunt conştiente, atunci există un plus de măsură; atenţia noastră devine trezvie şi folosul duhovnicesc mai mare. Nu este totuna să spui o poezie fără să gândeşti ce spui, chiar dacă foloseşti o intonaţie oarecare, sau s o trăieşti ca pe o experiență personală! De ce o cinstim pe Maica Domnului, iubiţi credincioşi? Ne răspunde ea însăşi! Am să vă citesc din Sfânta Evanghelie după Luca același text scripturistic din cadrul slujbei paraclisului, în care ni se relatează întâlnirea fecioarei Maria cu Elisabeta. Textul demonstrează că evlavia pe care o avem faţă de Maica Domnului este veritabilă şi se întemeiază pe cuvintele Sfintei Scripturi. Şi a zis Maria: „Măreşte, suflete al meu, pe Domnul, şi să se bucure duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că El a căutat spre smerenia roabei sale; – şi acum, atenţie! – că iată, de acum mă vor ferici toate neamurile; – şi spune şi de ce – că mi a făcut mie mărire Cel Puternic – şi sfânt e numele Lui – şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El.” (Luca 1, 48 49). Deci Maica Domnului ne răspunde de ce o cinstim şi cuvântul Scripturii consemnat de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca este foarte clar. O cinstim pentru că i a făcut ei mărire Cel Puternic, adică Dumnezeu! Iar mărirea pe care Cel Puternic i a oferit o este veșnică! Fecioara Maria a fost Maica Domnului pe tot parcursul celor nouă luni cât L a purtat în pântece pe Mântuitorul Hristos şi a rămas Maica Domnului şi după ce L a născut. Şi mărirea pe care i a oferit o Cel Preaînalt este perpetuă, pe măsură ce neamurile o vor descoperi: „iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi a făcut mie mărire Cel Puternic – şi sfânt e numele Lui”.Deci cinstirea Maicii Domnului vine de la Însuşi Dumnezeu care a cinstit o şi Care, prin gura Maicii Domnului însăşi, ne a lăsat ca testament să facem asemenea. Pentru că, dacă El i a oferit mărire Maicii Domnului şi noi, toate neamurile până la sfârşitul veacurilor şi în veșnicie, trebuie să o fericim. Şi noi o fericim şi rostim rugăciunea „Născătoare de Dumnezeu...”. Iubiţi credincioşi, rugăciunea respectivă este formată din două părţi, într o împletire minunată. Este vorba de o rostire îngerească şi de cuvinte omeneşti, care sunt consemnate în Sfânta Scriptură şi tot de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca. În momentul Bunei Vestiri, „intrând îngerul la dânsa i a zis: „Bucură te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!” (Luca 1, 28). Acest text este parte integrantă din rugăciunea noastră. Deci, în rugăciune, avem rostirea îngerului, a Arhanghelului Gavriil, pe care noi o repetăm. Rostirea îngerului se împleteşte cu rostirea omului. Iată câteva aspecte în ceea ce priveşte cinstirea Maicii Domnului pe care i o oferă Însuşi Dumnezeu şi pe care suntem datori, toate neamurile, până la sfârşitul veacurilor, s o avem. Şi o avem! De asemenea, foarte important – acest lucru să l reţineţi! – rugăciunea „Născătoare de Dumnezeu” este de inspiraţie biblică şi aproape în întregime, cuvânt cu cuvânt, se află în paginile Sfintei Scripturi la Sfântul Evanghelist Luca în capitolul 1. Este lauda pe care i o aduce îngerul, împletită cu lauda pe care i o aduce omul, sub inspiraţia Duhului Sfânt. Ceea ce înseamnă că întotdeauna când rostim rugăciunea „Născătoare de Dumnezeu...” ne aflăm sub inspiraţia Duhului Sfânt și săvârşim lucrarea îngerului şi a omului sfânt, Elisabeta. De aceea, când rostim această rugăciune, conştiinţa noastră trebuie să fie trează şi să ştim că noi nu numai că îi imităm pe îngeri, dar ajungem să facem rostiri îngereşti. Şi nu numai că îi imităm pe oamenii sfinţi, ci ajungem ca, asemenea lor, să fim sub inspiraţia sau sub oblăduirea Duhului Sfânt, pentru că rostim aceleaşi cuvinte: „Bucură te, ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre!”. Şi aş încheia prin următorul cuvânt: întotdeauna, când ne gândim la Maica Domnului, s o punem în relaţie cu Fiul ei, cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos! Nu putem despărţi pe mamă de Fiu şi nici pe Fiu de mamă! Umanitatea, chiar în necredinţa și imoralitatea ei, întotdeauna a avut respect faţă de mamă şi a socotit că mama întruneşte virtuţile şi calităţile cele mai înalte! De ce nu şi Maica Domnului? Cu atât mai mult! De aceea totdeauna când ne gândim la Maica Domnului să ne gândim şi la Fiul ei Cel Unul Născut. Şi dacă vreţi să aveţi experienţa unei descoperiri sau revelaţii în ce priveşte certitudinea cinstirii Maicii Domnului, aceasta o puteți primi doar în urma rugăciunii. Una dintre rugăciunile către Maica Domnului care poate să vă aducă această descoperire dumnezeiască, aşa cum a avut o Sfânta Elisabeta şi Arhanghelul Gavriil, este: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură te!”. Să ştiţi! Dacă o veţi rosti conştient, de nenumărate ori, veţi avea, negreşit, revelaţia, descoperirea dumnezeiască pe care a avut o îngerul şi omul sfânt. Vă îndemn să aveți încredere în ajutorul Maicii Domnului și alături de celelalte rugăciuni către Domnul Iisus Hristos să adăugați și rugăciuni către Născătoare de Dumnezeu. Vă așteptăm și în Postul acesta în care ne aflăm în cinstea Adormirii Maicii Domnului să fim prezenți la sfintele slujbe mai ales că vom săvârși și cele 40 de Sfinte Liturghii care ne aduc mult folos duhovnicesc și ne protejează de toate relele. Sfânta Liturghie este slujba cea mai importantă a Bisericii Ortodoxe și e de folos în viața creștinului și e bine să fim prezenți cât mai des posibil. Biblia ne spune de acest îndemn al Domnului Iisus Hristos: Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. (Evanghelia după Matei capitolul18, versetul 20) Rugăciune către Sfinții 40 Mucenici din Sevastia - Ocrotitorii localității noastre - 9 Martie - Veniți, popoare, să-i cinstim cu evlavie pe Sfinții lui Dumnezeu, pe cei patruzeci de Mucenici din Sevasta, care pentru lupta lor au dobândit cununi luminoase și nestricăcioase. O, voi, care vă bucurați de cinstirea întregii Biserici, care ați dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni prin moaștele voastre, fiți ocrotitorii noștri, ai celor ce vă cinstim pomenirea. Rugați-vă pentru noi, fericiților Mucenici, ca să dobândim tărie în lupta cu patimile, răbdare în îndurarea necazurilor, credință nestrămutată în făgăduințele Domnului, smerenie adevărată și mântuirea sufletelor noastre. Nu ne lăsați pe noi să cădem fără de ridicare în adâncul deșertăciunii acestei lumi, nu ne lăsați să ni se împietrească de tot inimile în nepăsarea timpului în care trăim, nu lăsați să înghețe inimile în viforul acestui veac. Zid de apărare să fiți împrejurul nostru și loc de scăpare din cursele vrăjmașului. O, preacinstit Sobor, tămăduiește neputințele noastre, ale credincioșilor slăbiți pe cale, ca să nu ne biruiască și să nu ne batjocorească necuratul vrăjmaș, care încearcă în tot chipul să ne abată de la lupta cea mântuitoare. Voi, Sfinților Mucenici, care toate le-ați suferit cu îmbărbătarea Duhului Sfânt, în credință și rugăciune îndelungată, nu încetați să ne întăriți și pe noi, cei ce ne minunăm de tăria sufletelor voastre strigând Domnului: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Cel ce Te proslăvești în sfinții Tăi, slavă Ție! Redacţia Pr.Dănuţ(Daniel)Noapteş Secretar de redacţie:Romica Noapteş Email:parinteledaniel2009@yahoo.com

BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA NR.28

BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA Rugăciune către Sfinții 40 Mucenici din Sevastia - Ocrotitorii localității noastre - 9 Martie Veniți, popoare, să-i cinstim cu evlavie pe Sfinții lui Dumnezeu, pe cei patruzeci de Mucenici din Sevasta, care pentru lupta lor au dobândit cununi luminoase și nestricăcioase. O, voi, care vă bucurați de cinstirea întregii Biserici, care ați dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni prin moaștele voastre, fiți ocrotitorii noștri, ai celor ce vă cinstim pomenirea. Rugați-vă pentru noi, fericiților Mucenici, ca să dobândim tărie în lupta cu patimile, răbdare în îndurarea necazurilor, credință nestrămutată în făgăduințele Domnului, smerenie adevărată și mântuirea sufletelor noastre. Nu ne lăsați pe noi să cădem fără de ridicare în adâncul deșertăciunii acestei lumi, nu ne lăsați să ni se împietrească de tot inimile în nepăsarea timpului în care trăim, nu lăsați să înghețe inimile în viforul acestui veac. Zid de apărare să fiți împrejurul nostru și loc de scăpare din cursele vrăjmașului. O, preacinstit Sobor, tămăduiește neputințele noastre, ale credincioșilor slăbiți pe cale, ca să nu ne biruiască și să nu ne batjocorească necuratul vrăjmaș, care încearcă în tot chipul să ne abată de la lupta cea mântuitoare. Voi, Sfinților Mucenici, care toate le-ați suferit cu îmbărbătarea Duhului Sfânt, în credință și rugăciune îndelungată, nu încetați să ne întăriți și pe noi, cei ce ne minunăm de tăria sufletelor voastre strigând Domnului: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Cel ce Te proslăvești în sfinții Tăi, slavă Ție! FOAIE PENTRU ÎNTĂRIRE SUFLETEASCĂ ŞI MISIUNE CREŞTINĂ ANUL XIV, NR. 28, MARTIE 2023 Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor Folosul sfeștaniei pentru creștin Dragii noștri cititori am ales pentru dumneavostră să vă prezint pe scurt câteva informații despre importanța sfințirii caselor (Sfeștania) și pentru că îi sărbătorim luna aceasta și pe Sfinții 40 de Mucenici, a căror părticică de Sfinte Moaște se află în Biserica noastră v-am pus și o rugăciune pe care vă îndemn să o citiți cât mai des alături de alte rugăciuni pe care le rostiți de obicei. Vom clarifica ce este sfeştania, când trebuie ea făcută, care sunt beneficiile săvârşirii ei şi cum trebuie să ne pregătim pentru această slujbă. În cartea Casa creştinului, Editura Bizantină, Bucureşti - 1997, Pr.Constantin Coman afirmă: „Casa nesfinţită, ca şi omul nebotezat, este vulnerabilă lucrării celui viclean şi a tuturor relelor, poate fi bântuită de duhuri rele şi de răutăţile oamenilor, de vrăjitorii sau blesteme. Dimpotrivă, casa sfinţită şi cei ce locuiesc în casa binecuvântată sunt ocrotiţi în faţa tuturor relelor dacă ei înşişi nu aduc răul în casă prin săvârşirea lui.” Şi pentru că obiceiul este ca gospodinele să facă o curăţenie generală înaintea unei sărbători mari, vom reţine vorbele înţelepte ale altui părinte: „Un creştin fierbinte în credinţă face trei curăţenii în fiecare din cele patru posturi mari ale anului: Curăţenie de praf în toată casa; Curăţenie de duhuri rele cuibărite în casă, prin sfeştanie; Curăţenie în suflet prin mărturisirea păcatelor la spovedanie la preotul duhovnic.” Ce este sfeştania? Sfeştania este o slujbă religioasă oficiată de preot la începerea unei activități, în timpul Posturilor de peste an, în special Postul Sfintelor Paști cum e obiceiul și în parohia noastră, la darea în folosință a unei construcții sau la diferite cerințe ale credincioșilor, oricând simte creștinul nevoia, la orice neliniște și supărare, constând în rugăciuni și în stropirea cu apă sfințită. Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii române (DEX), cuvântul sfeştanie are ca variantă şi regionalism forma feștánie şi provinde din sl. [o]svenštenije. La slujba sfeştaniei, prin invocarea pogorârii harului Duhului Sfânt, preotul sfinţeşte apa şi uleiul pregătite de credincioşi. Apoi casa se stropeşte cu apă sfinţită, numită şi aghiasmă mică, iar deasupra tocului uşilor se face semnul Sfintei Cruci cu untdelemnul sfinţit(la casele noi). Molitfelnicul şi celelalte cărţi de practică liturgică nu limitează săvârşirea sfeştaniilor la perioadele de post, dar tradiţia bisericească îndeamnă pe toţi creştinii să cheme preotul pentru sfinţirea casei măcar o dată pe an, într-o zi de post. În cazuri deosebite, precum după trecerea la Domnul a cuiva, ori când cineva este în suferinţă, la punerea temeliei unei case noi sau la mutarea într-o casă nouă, după renovarea unei locuinţe. Sfeştania se poate face totuși, indiferent de ziua din săptămână sau de perioadele de post, la o dată stabilită de comun acord cu părintele din parohie. De ce să facem sfeştanie?Ne plângem cu toţii de boala acestui secol, stresul. Ne-am însuşit şi uzităm adeseori expresia „simt în jur energii negative”. Constatăm la locul de muncă un mediu toxic pentru psihic şi aducem cu noi acasă povara grijilor şi nemulţumirilor zilei. La acestea adăugăm certurile casnice risipite în norii de fum ai ţigărilor şi fuga spre relaxarea oferită de televizor, expunându-ne şi mai mult la violenţă fizică şi de limbaj, la imagini obscene. Deseori uităm sau suntem prea obosiţi să ne mai facem rugăciunea de seara şi dimineaţa, ce să mai vorbim de aprinderea unei candele sau de a tămâia. Astfel, zi după zi, casa noastră se transformă din cămin plăcut şi liniştit într-un loc unde nu ne mai simţim bine. Aici intervine forţa curăţitoare şi necesitatea sfeştaniei. Ea este menită ca prin credinţă şi rugăciune, prin lucrarea Duhului Sfânt, să alunge orice lucrare a forţelor răului, să purifice spiritul şi materia şi să restabilească liniştea şi armonia în casă, în familie. Iată ce ne învaţă Molitfelnicul despre slujba sfeştaniei: „Ştiut să fie că prea bun şi folositor de suflet obicei este să se facă în biserici, în mănăstiri şi case, sfinţirea apei. Această apă sfinţită are multe feluri de lucrări: duhurile cele viclene din tot locul se gonesc, se iartă şi păcatele cele mici de peste toate zilele, nălucirile diavoleşti şi gândurile cele rele, mintea se curăţeşte de gânduri spurcate şi se îndreptează spre rugăciune, bolile le goneşte şi dă sănătate sufletească şi trupească. Toţi cei care o primesc iau sfinţenie şi binecuvântare. Pentru aceasta, datori sunteţi voi preoţilor, să vă învăţaţi enoriaşii ca să o primească cu credinţă spre marele folos al lor!”. Cum ne pregătim pentru Sfeştanie?Este cu atât mai potrivit să facem această slujbă în timpul posturilor de peste an întrucât este bine ca înainte de sfeştanie cei din casă să postească şi să se spovedească. Pentru slujba sfeştaniei obiectele folosite: vasul cu apă, lumânările și celelalte de trebuință vor fi aşezate pe o masă, pe un şervet curat. Este bine ca în camera respectivă să existe măcar o icoană orientată spre răsărit, în faţa căreia să se poziţioneze masa astfel pregătită. Sfaturi practice: Uşile casei să fie deschise larg pentru a permite accesul preotului în fiecare cameră. După sfinţirea apei, gazda este îndemnată să ia vasul cu aghiasmă şi să meargă înaintea preotului în fiecare încăpere, ţinând vasul la îndemână pentru ca busuiocul să fie permanent înmuiat. Aghiasma rămasă se strecoară de resturile de busuioc şi se păstrează într-o sticlă curată spre consum dimineaţa, pe nemâncate şi spre stropirea casei de către credincioşi. Întrucât numai Aghiasma Mare este rânduită să se păstreze curată şi frumos mirositoare de-a lungul unui an întreg, se recomandă ca aghiasma mică de la sfeştanie să se consume într-un interval mai scurt. La sfinţirea apei de către preot, se rostesc mai multe rugăciuni de invocare a Duhului Sfânt. Astfel, făcând semnul Sfintei Cruci deasupra apei, preotul se roagă pentru ca: "apa aceasta să se sfinţească cu puterea, cu lucrarea şi cu pogorârea Sfântului Duh, "pentru ca să se pogoare peste ea lucrarea cea curăţitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca să fie tămăduitoare sufletelor şi trupurilor şi izgonitoare a toată puterea cea potrivnică" şi pentru ca prin gustarea şi stropirea cu apa aceasta să ne trimită Dumnezeu binecuvântarea Sa, care spală întinăciunea patimilor". Vă îndemn pe toți să înmulțim rugăciunea mai ales în Postul acesta al Sfintelor Paști pentru binele nostru dar și al celor care sunt greu încercați de război, de cutremur sau inundații! Vă așteptăm ca de fiecare dată să fim în număr cât mai mare în Sfânta Biserică, la toate slujbele speciale pe care le vom săvârși în perioada următoare, știut fiind faptul că rugăciunea făcută în comun este și mai puternică și bineplăcută lui Dumnezeu. Biblia ne spune de acest îndemn al Domnului Iisus Hristos: Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. (Evanghelia după Matei capitolul18, versetul 20) Redacţia Pr.Dănuţ(Daniel)Noapteş Secretar de redacţie:Romica Noapteş Email:parinteledaniel2009@yahoo.com

BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA NR. 27

BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA DRAGII NOȘTRI CITITORI VĂ REAMINTIM ÎNCĂ O DATĂ CĂ ÎN SFÂNTA NOASTRĂ BISERICĂ AVEM UN ODOR DE MULT PREȚ: PĂRTICICĂ DE SFINTE MOAȘTE DE LA SFINȚII 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA, DE CARE NU TREBUIE SĂ UITĂM ÎN TOATE MOMENTELE VIEȚII NOASTRE ȘI LA CARE TREBUIE SĂ VENIM CU TOATĂ CREDINȚA ȘI EVLAVIA PENTRU A LE MULȚUMI ȘI A LE CERE AJUTOR LA NEVOIE! FOAIE PENTRU ÎNTĂRIRE SUFLETEASCĂ ŞI MISIUNE CREŞTINĂ ANUL XIV, NR. 27, IANUARIE 2023 Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor Puterea rugăciunii Am trecut dragi cititori cu ajutorul Dmnului și într-un an nou civil 2023. Cu toții cred că indiferent că ne gândim la începutul anului bisericesc care îl sărbătorim la 1 septembrie fie la cel civil pe care îl sărbătorim la 1 ianuarie, gândurile și dorințele creștinului sunt asemănătoare. Aceste gânduri întotdeauna trebuie să fie de recunoștință și mulțumire către Dumnezeu pentru darurile pe care le-a revărsat și le revarsă asupra noastră în fiecare an. De aceea am ales și eu o temă foarte cunoascută pentru mulți dintre dumneavoastră dar care întotdeauna trebuie aprofundată, iar pentru cei mai tineri de învățătură și îndemn de a pune un început bun în viața lor. Acest început nu putem să îl punem singuri ci doar cu ajutorul lui Dumnezeu, care ne vine mai ales în ajutor atunci când și noi ne aplecăm mai mult spre el în rugăciune sinceră și curată. Așadar v-ati dat seama că tema acestui Buletin din ianuarie este despre Puterea rugăciunii în viața noastră și mai ales despre puterea rugăciunii pe care o facem în comun în Sfânta Biserică și care este cea mai puternică și de folos pentru fiecare dintre noi. Sfântul Apostol Pavel vorbind despre importanța rugăciunii ne dă acest sfat: "Rugați-vă neîncetat".Ce este rugăciunea? Știm cu toții. În "Filocalie" citim că rugăciune înseamnă vorbirea minții noastre cu Dumnezeu. Când ne rugăm, când Îi spunem păsurile noastre lui Dumnezeu și Îi cerem să ne ajute în necazuri, se cuvine să depărtăm din minte toată grija cea lumească – așa cum se cântă în timpul Liturghiei, la Heruvic - și sa cugetăm numai la El. Vorbim cu Însuși Dumnezeu! Nu este bine să ne rugăm doar cu buzele, iar mintea să fie departe de cuvintele rugăciunii. Asta înseamnă necuviință și păcat. "Cum puteți pretinde lui Dumnezeu să ia aminte la rugăciunile voastre - ne întreabă un Sfânt Părinte - dacă voi înșivă nu luați aminte la rugăciunile voastre? Nu stiți ce spuneți!" Rugăciunea făcută cu evlavie, cu inima curată, cere o anumită pregătire, cere supravegherea simțurilor noastre. Moise proorocul n-a putut să se apropie de rugul aprins din Sinai decât după ce și-a depărtat toata încălțămintea din picioarele sale. "Dezleagă toată încălțămintea din picioarele tale - spunea Dumnezeu din rug - pentru că locul pe care te afli este sfânt." Aproape orice loc unde ne rugăm este sfânt, deoarece Dumnezeu e de față într-un chip tainic. De aceea suntem și noi gata ca acest reflector lăuntric al vieții noastre să fie deschis pentru convorbirea minții cu Dumnezeu. Ne străduim ca, înainte de a începe rugăciunea, să izgonim din inima noastră orice gând pătimaș, căci inima noastră este templu al Duhului Sfânt, cum ne spune marele Apostol Pavel. Este folositor să-i acordăm rugăciunii cinstea cuvenită și astfel să ascultăm pe Mântuitorul care ne îndeamnă: "Iar tu când te rogi, intră în cămara ta, închide ușa și roagă-L pe Tatal tău, care este în ascuns". Totdeauna este Dumnezeu de față, însă este ascuns de ochii trupești. Cămara este inima, simțurile sunt poarta. De aceea ele trebuie bine zăvorâte, căci prin acestea vine sminteala în timpul rugăciunilor.Rugăciunea trebuie făcută cu stăruință, după cum avem multe exemple în Sfânta Evanghelie. Să ne aducem aminte de acea femeie păgână, acea canaaneancă care striga disperată în urma Mântuitorului ca să-i vindece fiica îndrăcită. Deși Mântuitorul pare că nu o aude, pâna la urmă îi vindecă fiica și încă de la distanță. Să ne aducem aminte de Bartimeu, acel orb din Ierihon. Lumea îi cerea să tacă, dar el, dimpotrivă, striga și mai tare. Și Iisus, Care l-a auzit, i-a tămăduit orbirea lui.Ne putem întreba: când împlinește Dumnezeu mai repede rugăciunile noastre? Răspunsul poate fi dat în mai multe chipuri. O cale sigură este atunci când rugăciunea noastră este însoțită de post, de milostenie și viață fără prihană. Milostenia și postul sunt aripi care înalță rugăciunea. Aceste trei fapte bune - rugăciunea, postul și milostenia - se întrepătrund și se ajută între ele pentru folosul nostru. De asemenea rugăciunile noastre sunt foarte repede ascultate când chemăm în ajutor pe Maica Domnului și pe sfinții (prietenii) lui Dumnezeu și când aceste rugăciuni sunt făcute de mai mulți credincioși împreună. Sfântul Apostol Petru a fost închis de Irod în temniță, cu picioarele în butuci, iar rugăciunile neîncetate, făcute de mulți credincioși pentru dânsul înaintea lui Dumnezeu, au fost atât de puternice încât Dumnezeu a trimis un înger din Cer și în chip minunat l-a eliberat pe Sfântul Petru din temniță. Așa se întâmplă adeseori ca Dumnezeu să răspundă rugăciunilor noastre. Sunt însă destul de multe cazuri când Dumnezeu nu împlinește rugăciunile noastre. Din ce motiv? Pentru că mulți, așa cum am spus, se roagă numai cu buzele, iar mintea lor colindă pretutindeni. Ne zboară atenția de la cuvintele rugăciunii. Mântuitorul nostru îi mustră pe cei care au o astfel de rugăciune, zicând: "poporul acesta Mă cinstește numai cu buzele, iar inima lui e departe de Mine."De asemenea, Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile atunci când, fără să conștientizăm, cerem ceva care ar putea fi nefolositor pentru propria noastră viață. Astfel, o persoană pe care o cunosc, fiind în închisoare, cerea mereu să fie scoasă la muncă; tot în închisoare, însă la muncă, afară, sub cerul liber. Pentru că viața în celulă devenise foarte grea și insuportabilă. Dumnezeu amâna mereu răspunsul la cererea lui. Mai târziu s-a convins însă de ce nu-i era ascultată rugămintea: unii dintre cei care plecaseră la munca câmpului - sub presiunile închisorii, la muncă silnică - au murit acolo, în baltă sau la câmp, sau în deltă. Iar mulți, aproape toți, s-au întors bolnavi la celulele lor din temniță. Așa încât Dumnezeu nu i-a ascultat cererea atunci când se ruga, pentru că putea să moară acolo.Așa se întâmplă în unele cazuri atunci când îi cerem un lucru lui Dumnezeu și nu-l primim. Dumnezeu, Care știe precis tot cursul vieții noastre de când ne naștem și până murim, știe ce ne trebuie și ce nu ne trebuie, ce ne este de folos și ce nu ne este folositor. De aceea, prin atotștiința și atotînțelepciunea Lui, face așa cum este mai bine pentru viața noastră. Chiar păcătoși cum suntem, Dumnezeu tot ne iubeste și ne vrea binele. Și în anumite împrejurări Dumnezeu vrea să ne ajute, neascultând rugăciunile noastre care sunt păgubitoare pentru suflet.Ce trebuie să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre? Pentru că mulți cer lucruri netrebnice. Să-I cerem sănătate trupească și sufletească, să cerem luminarea minții și întelepciune, pentru a nu greși calea către Dumnezeu, să-I cerem bunătate sufletească și smerenia inimii. Să-I cerem dreapta socoteală în tot ce facem și convingerea că atunci când vom muri, vom da seama înaintea Judecății lui Dumnezeu de felul cum ne rânduim viața pe pământ. Să cerem râvnă pentru citirea Sfintelor Scripturi, înțelegerea lor și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Să-I cerem lui Dumnezeu ceea ce vine din El și ceea ce El și numai El ne poate da; adică să-I cerem harul Duhului Sfânt și mântuirea sufletelor noastre. Să-I cerem marele dar de a ne vedea păcatele. Să-I cerem ajutor ca în toată viața noastră să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte să ni le adauge nouă. Acestea toate să I le cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre.Care sunt foloasele rugăciunii? Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice Îi cerem. Numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie ca rugăciunea să fie făcută cu inima curată, cu stăruința și cu smerenie. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos ne fagăduiește împlinirea rugăminților noastre, atunci când zice: "Toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi". Și iarăți: "Cereți și vi se va da".Cine se roagă din toată inima, adâncind cuvintele rugăciunii, pe lângă împlinirea cererilor sale, dobândește pacea lăuntrică, pe care nu o poate dărui lumea - acea pace făgăduită de Domnul Iisus Mântuitorul Care spune: "Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu". Și în acest fel simțim o siguranță, simțim că nu suntem singuri pe lume - numai cu oamenii, ci cu noi este Dumnezeul părinților noștri Care ne ocrotește și ne apără în viața pământească.Se întâmplă câteodată ca Dumnezeu să nu împlinească numaidecât rugăciunile noastre, după cum am spus. Sfânta Monica - mama Fericitului Augustin - 18 ani s-a rugat lui Dumnezeu ca să se întoarcă fiul sau la credință. Stăruința ei în rugăciune I-a plăcut lui Dumnezeu. Și El a ascultat-o cu adevărat, întorcând pe fiul ei la calea mântuirii, dar nu oricum, ci înzestrat cu toată frumusețea trăirii creștine mlădiate de harul dumnezeiesc. Întrucât nu știm dacă toate cererile noastre ne sunt de folos, totdeauna este bine să încheiem rugăciunea cu aceste cuvinte: Doamne, Care știi toate, ajută-ne ca rugăciunea pe care o facem înaintea Ta să se împlinească după voia Ta cea sfântă. Doamne, facă-se voia Ta în viața noastră. Redacţia Pr.Dănuţ(Daniel)Noapteş Secretar de redacţie:Romica Noapteş Email:parinteledaniel2009@yahoo.com VĂ MULŢUMESC PENTRU SUSȚINEREA FINANCIARĂ LA APARIȚIA ACESTUI BULETIN!

BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA NR 26

BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA DRAGII NOȘTRI CITITORI VĂ REAMINTIM ÎNCĂ O DATĂ CĂ ÎN SFÂNTA NOASTRĂ BISERICĂ AVEM UN ODOR DE MULT PREȚ: PĂRTICICĂ DE SFINTE MOAȘTE DE LA SFINȚII 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA, DE CARE NU TREBUIE SĂ UITĂM ÎN TOATE MOMENTELE VIEȚII NOASTRE ȘI LA CARE TREBUIE SĂ VENIM CU TOATĂ CREDINȚA ȘI EVLAVIA PENTRU A LE MULȚUMI ȘI A LE CERE AJUTOR LA NEVOIE! FOAIE PENTRU ÎNTĂRIRE SUFLETEASCĂ ŞI MISIUNE CREŞTINĂ ANUL XIII, NR. 26, DECEMBRIE 2022 Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor Dumnezeu nu este autorul răului- răspuns pentru cei care se supără de încercările vieții Dragi cititori ai Buletinului nostru parohial cu bucurie am căutat pentru dumneavostră câteva cuvinte ziditoare de suflet după această perioadă grea prin care a trecut omenirea. Pe de o parte ne gândim la pandemia de covid 19 iar acum de războiul din vecinătatea granițelor țării noastre. Dar toate aceste evenimente au fost atrase pe de o parte din cauza răutății oamenilor, depărtarea de credință și folosirea libertății în mod greșit. Din toate aceste comportamente au rezultat lucrurile pe care le-am trăit cu toții și pe unii i-a afectat foarte tare iar pe alții i-a ajutat să devină mai buni și mai apropiați de cele sfinte. Numeroase locuri biblice și înțelesurile lor dezvăluite de Sfinții Părinți prezintă adevărul de credință că Dumnezeu este iubire. În Sfânta Scriptură este cuprinsă și radiografiată spiritual existența omului și a lumii, în chiar fragmentele de istorie pe care le conține. În Scriptură e recapitulată - în chiar Persoana Domnului Hristos despre care ne relatează Noul Testament - viața omului și a lumii. Ideea principală a acestei inter¬pretări ar trebui să fie prezentă și astăzi. Suferința și moartea pe care le vedem și le trăim acum, la fel ca oricând altcândva și altundeva în istorie sau în viitor, nu sunt de la Dumnezeu, ci sunt consecințe ale faptelor noastre. Adam a căzut, dar iubirea lui Dumnezeu nu cade niciodată. Există deci o vinovăție colectivă pentru relele care afectează lumea căzută, care justifică faptul de a pune în cauză păcatul și a chema la pocăință. Totuși aceasta se aplică la nivel general, pentru a explica originea și persistența bolilor și a altor rele și nu la nivel personal pentru a explica ceea ce i se întâmplă unei anumite persoane în particular sau unui grup de persoane. Anumite boli sunt explicabile prin greșeli personale sau patimi personale (de pildă bolile legate de lăcomia la mâncare sau excesul de alcool sau bolile sexuale trasmisibile). Altele survin independent de calitatea spirituală a persoanelor afectate. Boala are deci un raport originar, principial și colectiv cu păcatul, dar nu are decât în anumite cazuri un raport personal și actual. Persoanele care suferă de boli nu au nevoie să le mai adăugăm și suferința acuzelor de vinovăție, ci au nevoie de susținere, de consolare, de îngrijire cu compasiune și de ajutor ca să își poată asuma spiritual boala și suferința, așa încât să o poată întoarce în avantajul lor din punct de vedere duhovnicesc. Pocăința are sens dacă ea este reîntoarcere, schimbare de stare de spirit.Boala aduce cu sine o serie de întrebări de care nimeni nu scapă: de ce? De ce eu? De ce acum? Pentru cât timp? Ce se va întâmpla cu mine? Orice boală este o interogare cu atât mai vie și mai adâncă cu cât ea nu este abstractă și nici gratuită. Boala este un prilej pentru fiecare persoană să facă experiența fragilității sale ontologice, a dependenței sale, de a se întoarce către Dumnezeu ca Cel care o poate ajuta să o depășească, dacă nu fizic(căci există, ca răspuns la rugăciune, și vindecări miraculoase), cel puțin duhovnicește, și să îi permită să dea un sens prin care să se zidească și fără de care nu ar merge decât către distrugere. Cum tocmai am spus, sunt de acord să spunem că această încercare (ca orice încercare din viață) este prilejul unei interogări, a unei analize a conștiinței, a unei întoarceri la Dumnezeu și la o viață mai duhovnicească. Credința noastră ortodoxă este diferită: Părinții sunt unanimi în a afirma că Dumnezeu nu a creat moartea și că ea este o urmare a păcatului, la fel și boala și suferința, care nu aparțineau condiției originare paradisiace și care de altfel au fost abolite în condiția paradisiacă viitoare, în Împărăția cerurilor. În plan spiritual boala, suferința și moartea rămân rele prin originea lor primară (păcatul), dar pot fi abordate și trăite duhovnicește într-un mod constructiv și să devină astfel, lucruri bune, dar doar bunuri duhovnicești. Confruntat cu boala, suferința, cu apropierea morții, omul, am mai spus-o, se poate întoarce la Dumnezeu, să se apropie de El și să cultive diferite virtuți (adică dispoziții permanente, altfel spus stări, care să îl unească cu Dumnezeu).Sfântul Grigorie de Nazianz spune că prin boală mulți oameni au devenit sfinți. Dacă Hristos a murit pentru noi, aceasta s-a petrecut pentru a învinge maortea și ca să ne permită, la sfârșitul vremurilor, să înviem cum a făcut-o El Însuși. Răspunsul Părinților este că Dumnezeu l-a creat pe om liber și respectă liberul arbitru al omului până în toate urmările sale. Deoarece păcatul se perpetuează în lume, urmările sale continuă să afecteze natura umană și cosmosul întreg. Datoria noastră este de a-L ruga pe Dumnezeu ca El să facă astfel încât această epidemie să înceteze. Dar ar trebui ca aceasta să se întâmple când toți oamenii se întorc către El și I-o cer. Dacă nu, din respect pentru libera alegere, El nu va impune atotputernicia Sa celor care nu vor să Îl recunoască și să-I ceară ajutorul. Iată de ce acțiunea divină nu s-a manifestat oprind marile epidemii din trecut. Totuși Dumnezeu a răspuns cererii unor grupuri mici unite și a oprit în mod miraculos epidemiile locale. Dar prin definiție minunile sunt excepții față de ordinea comună și obișnuită. Hristos Însuși nu a făcut minuni colective, ci totdeauna vindecări personale și totdeauna, trebuie subliniat, în legătură cu un scop duhovnicesc și o acțiune duhovnicească deodată (iertarea păcatelor) legate de viața și destinul unei persoane. Aceasta îmi oferă prilejul să amintesc și că boala poate să ne aducă profit, duhovnicește vorbind, în timp ce, sănătatea păstrată sau redobândită este inutilă dacă noi nu ne folosim de ea în mod duhovnicește. Una dintre întrebările pe care ni le pune actuala epidemie este și aceasta: ce am făcut noi până acum cu sănătatea noastră și ce vom face cu ea dacă vom supraviețui? De aceea, în lumina acestei înțelegeri a sfinților, în răul pe care îl trăim în lume o contribuție foarte importantă o au faptele noastre rele. Sfântul Ioan Damaschinul scrie în acest sens că noi, oamenii, „suntem cauza acestor rele” și că „din relele voluntare se nasc relele involuntare”. Toate cele făcute de Dumnezeu, continuă el, așa cum s-au făcut, sunt bune (Facerea 1, 31). Dacă rămân așa, scrie el, „cum au fost zidite, sunt foarte bune”, dar „dacă se îndepărtează, în chip voluntar, de la starea conformă naturii și dacă vin la o stare contrară naturii, ajung în rău”. E important să păstrăm, pentru zilele acestea grele, convingerea că Dumnezeu nu e autorul răului și al morții. În lumina unor astfel de înțelesuri propuse de autorii patristici și ajutați de datele științelor, vom întrevedea o realitate nouă. Constatăm că am putea fi, într-un fel sau altul, autorii răului pe care îl trăim astăzi, fapt care merită din plin o analiză atentă, o reflecție onestă. E un drum incomparabil mai anevoios, față de ceea ce ne oferea eticheta simplă a conspirației, care externaliza pur și simplu întreaga poveste. Pe acest drum al asumării, am putea întrevedea greșelile ascunse, erorile de proiectare care ne-au afectat întreaga arhitectură a civilizației și am putea descoperi deficitul de viață spirituală care însoțește dinamica lumii și a vieții, pentru a realiza că avem de-a face cu o absență imposibil de înlocuit. Rugăciuni de toate felurile s-au răspândit pe site-urile ortodoxe în perioada pandemiei. Ce rugăciuni recomandați dvs. îndeosebi? Orice rugăciune este bună, căci ea ne apropie de Dumnezeu și de aproapele nostru. Ne putem adresa lui Hristos, Mamei lui Dumnezeu și tuturor sfinților căci, așa cum ne spune sfântul Paisie Athonitul, fiecare sfânt poate vindeca orice boală și sfinții nu sunt invidioși unii pe ceilalți. Jean Claude Larchet Originea, natura și sensul pandemiei actuale Redacţia Pr.Dănuţ(Daniel)Noapteş Secretar de redacţie:Romica Noapteş Email:parinteledaniel2009@yahoo.com VĂ MULŢUMESC PENTRU SUSȚINEREA FINANCIARĂ LA APARIȚIA ACESTUI BULETIN!

BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA = CĂLĂRAȘI= NR. 25

BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA DRAGII NOȘTRI CITITORI VĂ REAMINTIM ÎNCĂ O DATĂ CĂ ÎN SFÂNTA NOASTRĂ BISERICĂ AVEM UN ODOR DE MULT PREȚ: PĂRTICICĂ DE SFINTE MOAȘTE DE LA SFINȚII 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA, DE CARE NU TREBUIE SĂ UITĂM ÎN TOATE MOMENTELE VIEȚII NOASTRE ȘI LA CARE TREBUIE SĂ VENIM CU TOATĂ CREDINȚA ȘI EVLAVIA PENTRU A LE MULȚUMI ȘI A LE CERE AJUTOR LA NEVOIE! FOAIE PENTRU ÎNTĂRIRE SUFLETEASCĂ ŞI MISIUNE CREŞTINĂ ANUL XI, NR. 25,MARTIE 2020 Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor Sfintii 40 de Mucenici: ÎN COMUNIUNE MĂRTURISITOARE Pentru că în fiecare an în data de 9 martie îi sărbătorim pe Sfinții patruzeci de mucenici din Sevastia și mai ales pentru că Dumnezeu a rânduit să avem și noi o părticică din Sfintele lor Moaște în Sfântul Locaș, am dedicat și anul acesta Buletinul nostru parohial acestora pentru a ne spori și noi evlavia și credința și mai mult cu fiecare an și a ne apropia de Sfânta Biserică și Sfintele slujbe în număr cât mai mare. Sfinții 40 de mucenici prăznuiți pe 9 martie au format o comunitate de mărturisitori ce au marturisit pe Hristos, fiind aruncați într-un lac înghețat, unde s-au încălzit prin dragostea cu care se sprijineau, se îmbărbătau și se îndemnau unul pe altul. Oare nu cu atât mai mult ne aduc ei aminte și de sfinții închisorilor? Ne aducem aminte, de pildă, de un martir ca Mircea Vulcănescu, ce reușea să îmbărbăteze atât de mult sufletele celor împreună-închiși cu el, încât, din această cauză, a fost trimis în beciul infect și plin de apă al închisorii, acolo făcându-se pe sine pat și pătură pentru a salva viața unui frate mai tânăr, jertfindu-și-o pe a sa. Înduioșătoarea scrisoare-testament a Sfinților cei 40 de mucenici nu poate să nu ne ducă cu gândul la îndemnul rostit de Sf. Mărturisitor Valeriu – Acum este timpul pentru pocăință! Iată că “mesajul”, îndemnul mucenicesc este același în toate timpurile și locurile de prigoană. Și poate fi la fel de smintitor pentru cei care nu înțeleg că pocăința, departe de a fi “cedare” sau “defetism”, înseamnă adevărata înțelepciune și cea mai puternică arma în războiul nevăzut și văzut. De altfel, curăția sufletească a unor Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Gheorghe Jimboiu, Costantin Oprișan, Virgil Maxim și mulți alții – curăție care era sinceritatea dragostei față de Dumnezeu și respingerea hotărâtă a gândurilor răutății – este o altă trasătură dumnezeiască ce ne aduce aminte, în această zi de prăznuire, și de Sfinții mucenici și mărturisitori ai închisorilor. Sfinții 40 de mucenici din lacul Sevastia ne sunt, astfel, cu adevărat dreptar de viață duhovnicească și de împreună-lucrare. Din păcate, ne sunt și mustrare… Deoarece vedem aici că împreună-pătimirea, unitatea de nezdruncinat a comunității frățești întemeiate pe iubire, jertfă, slujire și pocăință sunt exact cele care ne lipsesc nouă, în aceste vremuri. Și dacă în ceata celor 40 de mucenici tot a fost unul care a slăbit în credință și a apostaziat, în ciuda tuturor încurajărilor celorlalți, în cazul nostru – în care vrajba, răutatea și suspiciunea între frați sunt la cote maxime, când singurătatea și izolarea ne copleșesc, când dragostea frățească nu numai ca se răcește, dar chiar este înlocuită de ură – oare cum va fi pentru noi în ceasul încercărilor celor mari? Înfricoșătoare întrebare și perspectiva… Să ne rugăm Sfinților cei 40 de mucenici și sfinților închisorilor să ne lumineze și să ne povățuiască în căile în care vom merge! Curajul muceniciei „Nu cu răzvrătire, nu cu nemulţumire, nu revoltaţi mergeau martirii în faţa prigonitorilor, ci ca nişte miei spre junghiere…” (Arhimandritul Iustin Pârvu) “De ce a îngăduit Domnul nostru, Iubitorul de oameni, asemenea dezlănţuiri ale diavolului şi slugilor sale împotriva făpturii sale? Deoarece aceşti fraţi ai lui Hristos au devenit, prin mucenicia lor, jertfa cea sângeroasă adusă pe altar pentru păcatele noastre ale tuturor. Ei sunt mieii jertfiţi de preoţii Vechiului Legământ pentru iertarea păcatelor poporului. Ei sunt răscumpărarea noastră. Datorită lor noi trăim, avem (încă) libertate, avem Biserica, datorită lor, prin Hristos, porţile Iadului nu au biruit-o şi nici nu o vor birui. Ei sunt cei ce stau cel mai aproape de Hristos, deoarece au făcut, până la capăt, ceea ce a făcut şi Hristos pentru noi: şi-au pus trupul şi sufletul şi-au jertfit întreaga viaţă, pentru noi. Şi „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viaţa lui să şi-o pună pentru prietenii săi” (Ioan 15:13). Dragostea, aşadar, este fermentul muceniciei. Dragostea pentru Hristos şi pentru aproapele, o dragoste care nu este omenească, nu cunoaşte exaltarea, nu este nici măcar eroism sau onoare. Este dragoste dumnezeiască, de la Duhul Sfânt, ce provine din cunoaşterea lui Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Sale. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind fericirile din predica de pe munte a Mântuitorului, arată că suferirea prigoanelor, a ocărilor şi a necazurilor urmează împlinirii primelor porunci: ale smereniei, pocăinţei, milostivirii şi căutării păcii cu Dumnezeu. De aceea, mucenicul nu este un fanatic, nici un simplu erou cum se găsesc, destui, în istoria lumii. Însuşi Apostolul Pavel, martirizat şi el de împăratul Nero, a scris: „De aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte” (1 Cor. 13:3). Prin urmare, nu oricare dintre noi va putea merge până la mărturisirea lui Hristos, dacă în mărturisire se va amesteca ceva omenesc, meschin, pătimaş, un rest de necredinţă şi de interes. Jertfa nu poate fi decât rodul lepădării totale de sine sau cel puţin al unei dispoziţii sincere a sufletului de a-L urma cu toată fiinţa pe Hristos”. Meditând la aceste cuvinte frumoase nădăjduim că vom fi mai motivați în urcușul nostru duhovnicesc spre Înviere și vom presăra pe acest drum multă iubire și fapte bune pentru aproapele aflat la nevoie, în necaz și suferință. PR. DANIEL NOAPTEŞ Sfântul Vasile cel Mare – scurt cuvânt despre cumpătare Cumpătarea odihnește sufletul și trupul Cumpătarea aduce liniște, pace și împăcare în viața omului. Pe calea de mijloc, numită și calea împărătească a mântuirii, nu poate păsi statornic, fără a se abate în lături, decât omul cumpătat. Omul este suflet și trup, iar, din pricina păcatului, acestea două se prezinta în chip înșelător ca forțe antagonice. Doar omul cumpătat ajunge să-și cunoască în adevăr sufletul și trupul, precum și cele ce se cuvin fiecărei părți. Cumpătarea este balanța care ne ajută să realizăm acel echilibru mult-dorit între suflet și trup. Sufletul este dirijorul, iar trupul este orchestra; când dirijorul cunoaște bine partitura, orchestra nu se încurcă, ci se încununează cu laude. Sufletul este violonistul, iar trupul este vioara; când artistul simte melodia, vioara se supune în mâna lui și dă naștere unor sunete minunate care îi încântă pe toți. Cât timp rămâne supus sufletului, trupul este un slujitor de mare preț. Opusul cumpătarii este lăcomia, care afectează atât sufletul, cât și trupul. Omul cumpătat își fericește sufletul, care este păzit de ispitirea spre extreme, dar și trupul, care este păzit de dureri străine și de boală. "În toate lucrurile tale fii cumpătat și nici o neputință nu te va întâmpina" (Sirah 31, 26). "Cu vorba cea făra de cumpătare nu-ți obișnui gura, că întru aceea este cuvântul păcatului" (Sirah 23, 15). "Cu somn sănătos se odihnește pântecele celui cumpătat; se scoală dimineața și sufletul lui e limpede" (Sirah 31, 22). A consemnat prof. ROMICA NOAPTEŞ Redacţia Pr.Dănuţ(Daniel)Noapteş Secretar de redacţie:Romica Noapteş Email:parinteledaniel2009@yahoo.com VĂ MULŢUMESC PENTRU SUSȚINEREA FINANCIARĂ LA APARIȚIA ACESTUI BULETIN! NUMERELE DE TELEFON UNDE PUTEŢI SĂ NE CONTACTAŢI LA NEVOIE: PR. PAROH GHEORGHE MARCIAN-0751156129 PR. II NOAPTEŞ DANIEL-0723071018 UN POST BINECUVÂNTAT CU PACE ȘI BUCURIE TUTUROR CITITORILOR ȘI FIILOR MEI DUHOVNICEȘTI!

BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA NR. 24

BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA DRAGII NOȘTRI CITITORI VĂ REAMINTIM ÎNCĂ O DATĂ CĂ ÎN SFÂNTA NOASTRĂ BISERICĂ AVEM UN ODOR DE MULT PREȚ: PĂRTICICĂ DE SFINTE MOAȘTE DE LA SFINȚII 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA, DE CARE NU TREBUIE SĂ UITĂM ÎN TOATE MOMENTELE VIEȚII NOASTRE ȘI LA CARE TREBUIE SĂ VENIM CU TOATĂ CREDINȚA ȘI EVLAVIA PENTRU A LE MULȚUMI ȘI A LE CERE AJUTOR LA NEVOIE! FOAIE PENTRU ÎNTĂRIRE SUFLETEASCĂ ŞI MISIUNE CREŞTINĂ ANUL X, NR. 24, DECEMBRIE 2019 Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor CUM POT FI ALĂTURI DE CEL AFLAT ÎN SUFERINȚĂ? Iubiţi cititori ai Buletinului nostru parohial ne aflăm în preajma Marilor Sărbători Creștine pe care le așteptăm cu mare bucurie în fiecare an. Dar credința noastră are mai multe recomandări pentru a arăta că nu am înțeles doar formal această credință ci am trecut dincolo de acesta și ne străduim să pătrundem în profunzimea ei pentru a ne găsi liniștea și mulțumirea sufletească. Sfânta noastră Biserică amintește de fiecare dată prin reprezentații ei că nici unul din fii ei duhovnicești nu este scutit de a fi alături de cel în suferință de pe locul de unde se află. Cel care a primit în dar de la Dumnezeu mai mult, trebuie să ofere mai mult, cel care are mai puțin și el își poate arăta iubirea și respectul în felul său. Învățătura noastră de credință ne spune că faptele milei creștine se referferă atât la ajutorul material dar și la cel duhovnicesc, pe care putem să îl oferim foarte ușor prin vorbele frumoase sau efortul fizic fără a aștepta nimic în schimb de la cel pe care l-am ajutat. Ajutorul va veni de la cel care vede tot ceea ce noi facem și grăim. Acest îndemn nu este venit de la noi oamenii sau slujitorii Sfintei Biserici ci îl găsim în Sfânta Scriptură care spune: credinţa fără fapte moartă este (Iacob. 2, 17). Ce folos este omului care mărturiseşte, iar cu faptele sale cele rele se leapădă de El? De aceea este bine să punem și noi în practică după puterea noastră această poruncă evanghelică și care ne aduce mult folos atât pământesc dar și răsplată în Ceruri de la Bunul Dumnezeu. Cinci principii de filantropie socială creştin-ortodoxă venite din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel: 1. Lucrarea filantropică a Bisericii este continuarea lucrării filantropice, vindecătoare, sfinţitoare şi mântuitoare a Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor S-a făcut Om, ca omul să poată participa la viaţa şi iubirea veşnică a Preasfintei Treimi. 2. Filantropia socială nu trebuie despărţită de Liturghia eclesială, întrucât rugăciunea este izvor de iubire smerită şi jertfelnică. În Sfânta Liturghie este celebrată Filantropia divină sau iubirea dumnezeiască pentru oameni, iar Filantropia socială a Bisericii este mărturie concretă a acestei iubiri dumnezeieşti, harice, prezentă în viaţa şi lucrarea Bisericii, Trupul tainic al lui Hristos. 3. Filantropia socială a Bisericii este în primul rând o filantropie pastorală, adică ea are în vedere îndrumarea omului pe calea mântuirii. Iubirea Bisericii faţă de om trebuie să fie în primul rând grija pentru hrănirea lui cu hrana spirituală a Sfintei Evanghelii, vindecarea lui cu harul Sfintelor Taine şi creşterea omului prin cultivarea virtuţilor şi săvârşirea faptelor bune. Iar împreună cu această filantropie pastorală sau spirituală se dezvoltă şi filantropia materială a hranei şi îmbrăcămintei trupeşti, a vindecării medicale, a îngrijirii de cele necesare vieţii biologice. Această atitudine a Bisericii se inspiră din lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos, Care hrăneşte spiritual mulţimile cu binevestirea Evangheliei mântuirii, vindecă pe cei bolnavi şi apoi înmulţeşte pâinile. Urmând lui Hristos, Biserica acordă prioritate rugăciunii sau vieţii spirituale ca fiind izvor de lumină şi iubire sfântă pentru opera ei socială. Aşa se explică prezenţa preoţilor de caritate în spitale, unităţi militare, penitenciare etc. Însă, dacă filantropia socială se separă de spiritualitate, ea se secularizează, iar omul suferind nu mai este privit ca fiind chipul tainic al lui Hristos, ci un simplu individ social. 4. Lucrarea filantropico-socială ortodoxă are ca izvor de inspiraţie viaţa parohială şi viaţa monahală, deoarece scopul filantropiei sociale este în primul rând cultivarea comuniunii frăţeşti în Biserică şi societate, nu doar rezolvarea unor nevoi materiale imediate. În acest sens, deodată cu solidaritatea faţă de cei în nevoi trebuie cultivată şi recunoştinţa faţă de binefăcători, pentru întărirea comuniunii între oameni. 5. Cooperarea Bisericii cu diferite asociaţii, fundaţii şi organizaţii umanitare este benefică dacă Biserica nu-şi pierde identitatea sau vocaţia ei pastorală şi sfinţitoare, întrucât ea priveşte sănătatea ca dar al lui Dumnezeu şi viaţa omului pe pământ ca timp de pregătire pentru viaţa cerească veşnică. În acest sens, iubirea faţă de aproapele este criteriul principal al mântuirii omului, iar judecata finală priveşte mai ales binele pe care puteam să-l facem aproapelui nostru, dar nu l-am făcut. PR. DANIEL NOAPTEŞ IMPORTANȚA SĂRBĂTORII CRĂCIUNULUI Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru creştini: este sărbătoarea Naşterii Domnului, timp al bucuriilor, al păcii şi al liniştii sufleteşti. Este o perioadă în care primim şi dăruim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă şi în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru.această.sărbătoare. Timp de 40 de zile înainte de această sărbătoare creştinii respectă Postul Crăciunului când nu mănâncă carne sau produse lactate pregătindu-se astfel pentru a sărbători. Tăierea porcului este un moment deosebit de important ce anticipă Crăciunul. Apoi, pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi. Unul din momentele cele mai importante ale serii de 24 decembrie este împodobirea bradului de Crăciun, la care se obişnuieşte să participe toţi membrii familiei. În timpul nopţii, Moş Crăciun va aluneca prin horn şi va lăsa cadouri pentru toată lumea sub brad. Colindul este una din cele mai cunoscute datini de iarnă. Mai demult, cetele de colindători erau formate din copii care, după miezul nopţii de 24 spre 25 decembrie, umblau din casă în casă, aducând urări de sănătate, fericire şi noroc gospodarilor pe care îi colindau. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate la sărbători creştineşti, închinate Crăciunului şi Anului Nou. De-a lungul secolelor au devenit mai frumoase şi au căpătat o mare varietate pe întreg teritoriul ţării. Ele degajă atmosfera de sărbătoare şi buna dispoziţie cu care toţi românii întâmpină Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Anul Nou. Evocând momentul când, la Naşterea lui Iisus, steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi s-a ivit pe cer, copiii merg din casă în casă cântând colinde şi purtând cu ei o stea. Pluguşorul este un obicei străvechi, potrivit căruia, în ajunul Anului Nou, cete de flăcăi merg pe la casele oamenilor şi rostesc diferite urări. Aceştia sunt însoţiţi de un plug mic, de unde şi denumirea.colindului.Astfel, vestea Naşterii Mântuitorului este răspândită în fiecare an de colindele care intră în fiecare casă prin intermediul colindătorilor. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe(mere, nuci), colaci, bomboane şi chiar bani La români, Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători, dacă nu cea mai importantă. Această sărbătoare, în care se îmbină fastul pregătirilor pentru masă, cu slujba de la biserică, care este dedicată Nașterii Mântuitorului. Biblia spune că Fecioara Maria, când trebuia să nasă pe Fiul lui Dumnezeu, umbla, însoțită de Iosif, din casă în casă rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Ajungând în casa unui anume Crăciun, om foarte rău, care nu-i permitea să nască acolo, este dusă de soția acestuia în grajd unde dă naștere lui Iisus .Când acesta a aflat a ucis-o pe soția sa. De asemenea, se spune că în Noaptea Sfânta a Nașterii Sale s-au deschis cerurile pentru a coborî Duhul Sfânt deasupra fiului lui Dumnezeu, și, în grajd unde inițial era întuneric, s-a făcut lumină. Deci, Crăciunul este o sărbătoare sfântă, care aduce în sufletele oamenilor lumină și bucurie. Această Sărbătoare este anunțată, prin obiceiul drag copiilor de a merge cu colinda, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. A consemnat prof. ROMICA NOAPTEŞ Redacţia Pr.Dănuţ(Daniel)Noapteş Secretar de redacţie:Romica Noapteş Email:parinteledaniel2009@yahoo.com VĂ MULŢUMESC PENTRU SUSȚINEREA FINANCIARĂ LA APARIȚIA ACESTUI BULETIN!

BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA NR. 23

BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA DRAGII NOȘTRI CITITORI VĂ REAMINTIM ÎNCĂ O DATĂ CĂ ÎN SFÂNTA NOASTRĂ BISERICĂ AVEM UN ODOR DE MULT PREȚ: PĂRTICICĂ DE SFINTE MOAȘTE DE LA SFINȚII 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA, DE CARE NU TREBUIE SĂ UITĂM ÎN TOATE MOMENTELE VIEȚII NOASTRE ȘI LA CARE TREBUIE SĂ VENIM CU TOATĂ CREDINȚA ȘI EVLAVIA PENTRU A LE MULȚUMI ȘI A LE CERE AJUTOR LA NEVOIE! FOAIE PENTRU ÎNTĂRIRE SUFLETEASCĂ ŞI MISIUNE CREŞTINĂ ANUL X, NR. 23, MARTIE 2019 Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor SFINȚIREA CASEI (SFEŞTANIA) Iubiţi cititori ai Buletinului nostru parohial am ales pentru numărul acesta să ne amintim puţin despre importanţa Sfeştaniei pentru casele noastre şi mai apoi ne vom aminti mai pe scurt şi câteva repere din viaţa celor patruzeci Sfinţi Mucenici din Sevatia, ocrotitorii satului nostrum, alături de Sf.Prooroc Ioan Botezătorul. Sper ca aceste informaţii să ajungă la cât mai mulţi dintre dumneavoastră şi în special la cei mai tineri care au destule probleme de rezolvat, dar ne dorim să nu uite nici de sufletele lor care au şi ele o importanţă deosebită în bunul mers al familiei. Când omul e sănătos şi liniştit în sufletul său, se comportă frumos atât cu cei din familie cât şi cu cei din jurul său. Ce este sfeştania? Sfeştania este denumirea populară pentru Agheasma Mică sau Sfinţirea cea mică a apei. Din punct de vedere teologic sfeştania este o ierurgie. Când se săvârşeşte? Ea se săvârşeşte de către preot în casele credincioşilor, oricând cer aceştia şi în special primăvara, în luna lui martie cum este obiceiul şi în parohia noastră, pentru că în această perioadă ne aflăm şi în Sfântul şi Marele Post al Sf. Paşti când trebuie să împletim munca de primăvară cu rugăciunea. Sfeştania se săvârşeşte în toate posturile de peste an, precum şi în zilele de post de peste săptămâna, miercurea şi vinerea. Cine poate, este bine să săvârşească sfeştanie în toate cele patru posturi de peste an . Cine nu poate, să o facă cel puţin în Postul Mare. Slujba sfeştaniei cuprinde sfinţirea apei, stropirea cu apă sfinţită a celor prezenţi şi a tuturor camerelor; după caz, se adaugă dezlegări de blesteme, de farmece, de jurăminte, rugăciuni pentru împăcare, pentru ajutor şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor ce locuiesc în casă. Care sunt roadele ei? Prin stropirea cu Agheasmă, duhurile cele viclene din tot locul se gonesc, se îndepărtează, aşadar, prezenţa răului din casă, se iartă păcatele cele mici, gândurile cele rele, mintea se curăţă de lucrurile cele spurcate, bolile se izgonesc şi se dă sănătate sufletului şi trupului; se binecuvântează casa cu har de la Dumnezeu, cu lumină divină. Casa nesfinţită, ca şi omul nebotezat, este vulnerabilă lucrării celui rău, poate fi bântuită de duhuri rele şi de răutăţile oamenilor, de vrăjitorii sau blesteme. Însă casa sfinţită şi cei ce locuiesc în casa sfinţită şi binecuvântată sunt ocrotiţi în faţa tuturor relelor, dacă ei înşişi nu aduc răul în casă prin săvârşirea lui. Pregătirea : Cine doreşte a chema preotul pentru a săvârşi sfeştania în casă, trebuie să ştie cum să se pregătească pentru aceasta. Mai întâi, cei din casă trebuie să se spovedească şi să postească, să se ferească de ceartă, duşmănii sau alte rele. În al doilea rând, casa în care urmează a se face sfeştania trebuie să fie curată. Este de neînchipuit să stropim cu apă sfinţită o casă murdară sau neîngrijită şi asta pentru că orice slujbă de sfinţire săvârşită de preot este echivalentă cu aducerea harului lui Dumnezeu în casă. Cele necesare la sfeştanie: Pe o măsuţă acoperită cu o faţă de masă albă, orientată spre răsărit, se vor aşeza următoarele: 1. un vas larg la gură cu apă curată; 2. un mănunchi de busuioc; 3. câte un bol cu făină şi altul cu zahăr; 4. o pâine, o sticlă de undelemn şi una de vin; 5. o căţuie cu cărbune aprins şi tămâie ; 6. trei lumânări; 7. un pomelnic cu cei vii din casă ; 8. o icoană(cel puţin) în casă; 9. masa orientată spre răsărit ; 10. un prosop curat (pe care preotul îşi va şterge mâna după sfinţirea apei). Programarea sfeştaniei: Nu uita să vorbești și cu vecinii tăi care vor putea beneficia şi ei de slujba sfeştaniei, împreună cu tine. Nu te ruşina să-l mărturiseşti pe Dumnezeu şi vecinului tău ! Cine nu se rusinează să-L mărturisească pe Dumnezeu în lumea aceasta nici Dumnezeu nu se va ruşina de el când va pleca spre veşnicie în Împăraţia Sa ci îl va primi şi îl va aşeza la loc de cinste. Cei 40 de mucenici, din Sevastia Armeniei Sfinţii 40 de Mucenici au pătimit în localitatea Sevastia din Armenia, în vremea domniei împăratului Liciniu (307-323), la porunca guvernatorului Agricola. Cei 40 de mucenici erau soldaţi care au mărturisit că sunt creştini şi din acest motiv au refuzat să jertfească idolilor. Pentru mărturisirea credinţei în Hristos, cei 40 de mucenici au fost supuşi la multe chinuri, ca în cele din urmă să fie scufundaţi într-o apă aproape îngheţată de lângă cetate. Precum tinerii din Babilon au învins dogoarea cuptorului prin lucrarea lui Dumnezeu, la fel cei 40 de mucenici au învins frigul şi gheaţa lacului de lângă Sevastia. În acea noapte de 8/9 martie a anului 320, 40 de creştini au biruit moartea, primind în chip văzut cununile muceniciei. Multe minuni a săvârşit Dumnezeu odată cu moartea mucenicească a aleşilor Lui, pentru îmbărbătarea martirilor, dar mai ales pentru ca necredincioşii să vadă aievea atotputernicia Sa. Dar minunea cea mai mare este aceasta: că pentru Dumnezeul nevăzut, Care S-a sălăşluit în inimile lor, 40 de creştini au ales mai degrabă să moara într-un lac îngheţat decât să accepte "un mic compromis" care i-ar fi despărţit însă de dragostea lui Hristos. Sfântul Candid i-a răspuns torţionarului care îl ameninţa cu deposedarea onorurilor militare: "Nu doar onorurile militare, ci chiar şi trupurile noastre poţi să ni le iei, căci nici o onoare nu este mai înaltă decât aceea de a fi ai lui Hristos Iisus, Dumnezeul nostru". Unul dintre mucenici nu a mai rezistat şi a ieşit din lac. Renunţând la credinţa în Hristos, a fost dus într-o baie caldă, dar acolo a murit. Locul său a fost luat de un alt soldat creştin, dintre paznici. Iată ca acesta din urmă, deşi nu era ameninţat în nici un fel, a înteles că Împărăţia Cerurilor era aproape de el; văzând cununile care se coborau asupra capetelor celor 39 sfinţi, şi-a lepădat hainele şi a intrat în apa îngheţată. Când torţionarii au venit dimineaţa să vadă "rezultatele" răutăţii lor, în locul morţii, ei au vazut viaţa, căci niciunul din cei 40 nu a murit peste noapte, ţinuţi fiind în viaţă de puterea Duhului Sfânt. Dar fiindcă răutatea orbeşte, torţionarii nu au putut înţelege nimic, ajungând să creadă că mucenicii beneficiau de o lucrare vrăjitorească. În cele din urmă, slugile diavolului şi-au desăvârşit "opera", omorându-i pe cei 40 de mucenici. Cei 40 de mucenici au sfârşit astfel, într-o dimineaţă de martie, într-o cetate mică din Armenia, lupta cea bună, şi sunt pomeniţi astăzi, ca şi atunci, ca simbol al biruinţei muceniceşti, pomeniţi fiind făra încetare în Împărăţia lui Hristos, fiecare după numele lui: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie. PR. DANIEL NOAPTEŞ Cântare de laudă la Sfintii Patruzeci de Mucenici (alcătuire a Sfântului Nicolae Velimirovici) Sfinţii mucenici, cu trupurile încătuşate de ger, Puternici credinţa o au ţinut. Luminaţi de nădejde, Ei au strigat către Dumnezeul lor iubit: O, Tu, Care ai uimit lumea Cu înfricoşata Ta moarte şi Înviere, O Doamne, Învie-ne pre noi! Căci tăria cerului şi toata zidirea Pe Tine Te laudă, şi adâncurile toate, focul, grindina şi gheaţa Te laudă pe Tine. Tu pe robul Tău Moise cu tot cu popor Din robia Egiptului ai scos, Iar apoi pe losua fiul lui Nun, şi apoi pe Elisei, Poruncind firii apele să le liniştească şi să le despartă. Ajută-ne acum şi nouă, robilor Tai, Care credem întru Tine, precum ai ajutat pururea Tuturor robilor Tăi celor din veac. Nu îngădui frigului să fie mai tare ca omul, Nu îngădui ca noi, cei Patruzeci de Mucenici ai Tăi, Să fim daţi de batjocură nelegiuiţilor. O Tu poţi toate, Stăpâne, Care toate le stăpâneşti. Căci Tu prefaci focul în gheaţă, şi gheaţa, în foc. Iată, pentru Numele Tău, gerul ne ucide trupurile Ca o fiară sălbatică, O ajută-ne nouă ca Numele Tău Cel Atotputernic Pretutindeni să fie slăvit! Mucenicii din lac, încătuşaţi de gheaţă, S-au încălzit minunat de la lumina cea pogorâtă de sus. Ei au murit cu cinste şi au rămas Mucenici Patruzeci Pâna la sfirşit, Spre spaima, groaza şi ruşinea necredincioşilor Celor ce zac în întuneric. A consemnat prof. ROMICA NOAPTEŞ Redacţia Pr.Dănuţ(Daniel)Noapteş Secretarde redacţie:Romica Noapteş Email:parinteledaniel2009@yahoo.com PR. II NOAPTEŞ DANIEL-0723071018

BULETINUL PAROHIEI INDEPENDENTA - CALARASI NR. 22

BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA RACLA DIN SFÂNTA NOASTRĂ BISERICĂ CU PĂRTICĂ DE SFINTE MOAŞTE DE LA SFINŢII 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA PE CARE ÎI VOM SĂRBĂTORI PE 9 MARTIE! DRAGII NOȘTRI CITITORI VĂ REAMINTIM ÎNCĂ O DATĂ CĂ ÎN SFÂNTA NOASTRĂ BISERICĂ AVEM UN ODOR DE MULT PREȚ: PĂRTICICĂ DE SFINTE MOAȘTE DE LA SFINȚII 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA, DE CARE NU TREBUIE SĂ UITĂM ÎN TOATE MOMENTELE VIEȚII NOASTRE ȘI LA CARE TREBUIE SĂ VENIM CU TOATĂ CREDINȚA ȘI EVLAVIA PENTRU A LE MULȚUMI ȘI A LE CERE AJUTOR LA NEVOIE! FOAIE PENTRU ÎNTĂRIRE SUFLETEASCĂ ŞI MISIUNE CREŞTINĂ ANUL X, NR. 22, IANUARIE 2019 Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor Câteva sfaturi pentru noul an calendaristic… Orice nou început din viaţa noastră ne aduce în minte multe gânduri şi dorinţe pentru a ne folosi de ele sau pentru a le elimina pe viitor. Aşa este şi cu viaţa duhovnicească, atunci când ne apropiem de scaunul Sfintei Spovedanii la o anumită perioadă de timp ne dorim să plecăm cât mai curaţi şi îndreptaţi sufleteşte ceea ce se şi întâmplă dacă venim cu toată sinceritatea. De aceea vă doresc la cât mai mulţi dintre dumneavoastră dragi cititori să vă propuneţi o schimbare sinceră în viaţa duhovnicească în anul în care am intrat şi să vă apropiaţi mai mult de Sfânta Biserică şi de lucrurile sfinte şi toate aceastea vor avea consecinţe pozitive şi în viaţa de zi cu zi şi veţi observa că multe lucruri îşi vor găsi rezolvarea mult mai uşor. Aşadar vă voi înşira câteva sfaturi pentru o viaţă mai liniştită : Mă voi bucura de prezența oricărei persoane în viața mea, fiindcă scopul existenței oricărui suflet este perfect. Voi încerca, să fiu o binecuvântare, dacă doresc să fiu binecuvântată. Voi crede tot ceea ce este curat și pur... voi iubi tot ceea ce vine de sus! Îmi va fi îndeajuns ceea ce am... nu voi mai tânji după mai mult... dar voi tânji mereu la ceva mai mult din El! Voi căuta performanța în mine, îmi voi pretinde zi de zi mai mult... privind la alții, voi încerca doar să mă încurajez. Nu voi mai compara ceea ce sunt cu ceea ce alții au ajuns să fie...Într-o zi, mi se va cere socoteală în funcție de talantul ce mi-a fost încredințat, nu în funcție de talantul altora.Voi îmbrătișa fiecare suflet pe care îl voi întâlni. Voi evita doar să salut și atât. Voi încerca să îl întreb de trăire, voi încuraja, și îmi voi lua rămas bun, fără să uit că acea întâlnire poate fi ultima. Orice faptă, vreau mai întâi să o gândesc de două ori... Vreau să zâmbesc și celui care mă rănește. Vreau să iubesc.. nu să judec. Vreau să-mi recunosc mereu greșeala... și să mă sacrific pe mine pentru alții.Vreau în fiecare zi să îmi așez trăirea în cuvinte, pe hârtie... și apoi, în fiecare sfârșit de săptămână să-mi analizez timpul, gândul, faptele și viața!Vreau astfel, să am sfințenia mai aproape de suflet! Vreau, ceea ce scriu, să nu mai corectez... să scriu mereu, așa încât atunci când voi reciti să mă regăsesc... Îmi doresc, când alții vor citi ceea ce am scris, să se simtă zidiți, întăriți, ridicați, încurajați... și cu o treaptă mai aproape de CER! Cum pot îmbunătăţi relaţia cu copilul şi cu aproapele meu? Din discuţiile pe care le-am avut în decursul timpului cu mulţi dintre dumneavoastră am aflat că există de multe ori neînţelegeri între părinţi şi copii, între fraţii de sânge sau între cei cu care convieţuim. De aceea am căutat câteva învăţături care să ne ajute să corectăm şi să depăşim mai uşor unele dintre aceste probleme care apar în viaţa noastră. Chiar dacă copilul este botezat, chiar dacă este împăr¬tăşit, chiar dacă i-au fost citite multe rugăciuni şi a fost purtat pe la sfinţi – toate acestea pot avea o influenţă benefică asupra lui mai ales datorită faptului că nu opune rezistenţă şi sufletul lui le primeşte – în cele din urmă copilul poate să devină de nerecunoscut. Poate să devină ca şi când nu ar fi fost botezat, sau ca şi când nu a fost împărtăşit niciodată, ca şi când nu s-ar fi întâmplat niciodată minunea pe care a văzut-o părintele însuşi la copil. Copilul poate să ajungă la o astfel de stare ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic din toate acestea. De ce? [Din cauza] părinţilor. Este lucru important să altoiască cineva un pom. Acest lucru este totul, dar poate să nu însemne nimic dacă, din clipa altoirii, pomul nu mai este îngrijit pentru a deveni un pom domestic, roditor. Este nevoie de multă îngrijire pentru ca altoiul să se dezvolte normal. Tot ceea ce fac părinţii pentru copil influenţează benefic copilul şi, de fiecare dată, putem spune că se lucrează o minune cu acesta. De fiecare dată, copilul este altoit într-un anume fel cu harul lui Dumnezeu. Sfânta Împărtăşanie, Sfântul Maslu, orice rugăciune, închinarea la Maica Domnului sau la un sfânt, mersul la biserică, sărutarea icoanelor, toate acestea şi celelalte asemenea lor influenţează benefic pe copil, ori de câte ori se întâmplă. Dar, pe de alta parte, toate acestea pot fi ca şi când nu s-ar întâmpla dacă copilul nu este ajutat pe măsura pentru ca încet-încet, pe măsură ce creşte, să participe el însuşi la lucrarea aceasta pe care o face harul lui Dumnezeu asupra lui – harul este acel lucru străin de copil, străin de noi, care este din afara lumii, care vine de la Dumnezeu – şi să conlucreze cu harul pentru a ajunge acolo unde trebuie să ajungă. Pentru ajutorarea copilului, în vederea conlucrării lui cu harul, nu este suficient să-i spunem ce sa facă. Este important de unde vin sfaturile. Vin de la un părinte care are în el harul lui Dumnezeu, este renăscut duhovniceşte? Dacă presupunem că un părinte este sfânt şi de fiecare dată are cea mai potrivită atitudine faţă de copil, ca un om născut din nou cu adevărat, aceasta nu înseamnă că în mod necesar copiii lui vor apuca pe drumul cel bun. Este posibil să nu se întâmple acest lucru! Pentru că ceea ce va deveni fiecare copil depinde de harul lui Dumnezeu, depinde de educaţia şi creşterea pe care i-o vor da părintii, dar depinde şi de voia lui. În special în vremea noastră, inimile noastre s-au împietrit, s-au închis şi rămân în întuneric, în captivitatea iubirii de sine, a egoismului şi tot ceea ce face cineva face fiind influenţat de conţinutul iubirii faţă de el însuşi şi, de aceea, totul eşuează. Într-o ultimă analiză, în clipa în care cineva-l ceartă pe copil sau îl îngrijeşte, îi vorbeşte în aşa fel încât vorba lui îl slujeşte pe el însuşi, se comportă de aşa manieră încât să-şi slujească sieşi. Arată ce trebuie făcut, pedepseşte, mustră în aşa fel încât să fie satisfăcut interesul lui. Dacă această tendinţă nu moare, dacă nu este biruită, costul plătit va fi foarte mare. Trăim în întuneric, suntem orbi, şi nu putem nici să vedem cu adevărat, nici să înţelegem, nici să avem atitudinea care trebuie faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi şi, bineînţeles, faţă de copii. Dacă nu moare în noi această pornire egoistă, nu ne aflăm pe drumul mântuirii şi, prin urmare, nu putem nici pe copii, atât cât depinde de noi, să-i conducem pe drumul mântuirii. Sigur, Dumnezeu poate să găsească mijloace să-i conducă El Însuşi direct la mântuire. Exista astfel de situaţii, în care părinţii nu s-au interesat niciodată pentru copii şi, în cele din urmă, copiii, odată cu dezvoltarea lor ca personalităţi libere au devenit oameni sfinţi. Au devenit flori din mărăcini. Aşa cum, de multe ori, se întâmplă să crească din mărăcini flori. Să ne gândim un pic mai profund şi să vedem dacă nu cumva este nevoie să schimbăm strategia noastră radical, din rădăcina. Uneori văd foarte clar că părinţii care întâmpina greutăţi trebuie tocmai să înceteze să gândească aşa cum gândesc şi să înceteze a proceda asa cum procedează, să înceteze a mai sfătui copiii ca pâna atunci sau să pedepsească şi să controleze aşa cum o faceau. Dacă acest lucru nu se întâmplă nu vor putea afla puncte de contact cu copiii lor pentru a-i ajuta atât cât se poate şi atât cât le permite personalitatea copiilor. Este nevoie de o schimbare radicală şi definitivă a părinţilor. Deoarece, însă, pentru o perioadă prea îndelungată au fost învăţaţi să vorbească să sfătuiască sau să se comporte într-un anume fel, totul a devenit obisnuinţă. La Sfintii Apostoli, la primii creştini, apoi la martirii Bisericii, la cuvioşi, vedem că nu sunt într-o nesfârşită căutare şi nu se află tot timpul în dilemă, întrebând mereu cum e bine. Apostolii, ucenicii acestora, creştinii Sfintei Evanghelii, ulterior martirii, apoi cuvioşii, ne conving ca ceea ce au dorit au aflat, şi, din momentul acela, toată grija lor este ca nu cumva să piardă ceea ce au dobândit şi este foarte dificil să se schimbe. PR. DANIEL NOAPTEŞ Rugăciune către Sfinții 40 Mucenici din Sevastia Veniți, popoare, să-i cinstim cu evlavie pe Sfinții lui Dumnezeu, pe cei patruzeci de Mucenici din Sevasta, care pentru lupta lor au dobândit cununi luminoase și nestricăcioase. O, voi, care vă bucurați de cinstirea întregii Biserici, care ați dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni prin moaștele voastre, fiți ocrotitorii noștri, ai celor ce vă cinstim pomenirea. Rugați-vă pentru noi, fericiților Mucenici, ca să dobândim tărie în lupta cu patimile, răbdare în îndurarea necazurilor, credință nestrămutată în făgăduințele Domnului, smerenie adevărată și mântuirea sufletelor noastre. Nu ne lăsați pe noi să cădem fără de ridicare în adâncul deșertăciunii acestei lumi, nu ne lăsați să ni se împietrească de tot inimile în nepăsarea timpului în care trăim, nu lăsați să înghețe inimile în viforul acestui veac. Zid de apărare să fiți împrejurul nostru și loc de scăpare din cursele vrăjmașului. O, preacinstit Sobor, tămăduiește neputințele noastre, ale credincioșilor slăbiți pe cale, ca să nu ne biruiască și să nu ne batjocorească necuratul vrăjmaș, care încearcă în tot chipul să ne abată de la lupta cea mântuitoare. Voi, Sfinților Mucenici, care toate le-ați suferit cu îmbărbătarea Duhului Sfânt, în credință și rugăciune îndelungată, nu încetați să ne întăriți și pe noi, cei ce ne minunăm de tăria sufletelor voastre strigând Domnului: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Cel ce Te proslăvești în sfinții Tăi, slavă Ție! Amin! SFINŢILOR 40 MUCENICI RUGAŢI-VĂ PENTRU NOI PĂCĂTOŞII! ROF. ROMINA(ROMICA) NOAPTEŞ Redacţia Pr.Dănuţ(Daniel)Noapteş Secretarde redacţie:Romica Noapteş Email:parinteledaniel2009@yahoo.com VĂ ROG SĂ NU ARUNCAŢI ACEST BULETIN DUPĂ CE ÎL CITIŢI , DAŢI-L ŞI ALTOR RUDE CARE NU AU PRIMIT CÂND AM TRECUT PE LA EI! VĂ MUŢUMESC! NUMERELE DE TELEFON UNDE PUTEŢI SĂ NE CONTACTAŢI LA NEVOIE: PR. PAROH GHEORGHE MARCIAN-0751156129 PR. II NOAPTEŞ DANIEL-0723071018

BULETINUL PAROHIEI INDEPENDENTA-CALARASI NR. 21

BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA RACLA DIN SFÂNTA NOASTRĂ BISERICĂ CU PĂRTICĂ DE SFINTE MOAŞTE DE LA SFINŢII 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA PE CARE ÎI VOM SĂRBĂTORI PE 9 MARTIE! DRAGII NOȘTRI CITITORI VĂ REAMINTIM ÎNCĂ O DATĂ CĂ ÎN SFÂNTA NOASTRĂ BISERICĂ AVEM UN ODOR DE MULT PREȚ: PĂRTICICĂ DE SFINTE MOAȘTE DE LA SFINȚII 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA, DE CARE NU TREBUIE SĂ UITĂM ÎN TOATE MOMENTELE VIEȚII NOASTRE ȘI LA CARE TREBUIE SĂ VENIM CU TOATĂ CREDINȚA ȘI EVLAVIA PENTRU A LE MULȚUMI ȘI A LE CERE AJUTOR LA NEVOIE! FOAIE PENTRU ÎNTĂRIRE SUFLETEASCĂ ŞI MISIUNE CREŞTINĂ ANUL IX, NR. 21, MARTIE 2018 Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor Fragmente din viaţa Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia - Ocrotitori ai Bisericii şi satului Independenţa Cei 40 de sfinti mucenici prăznuiţi pe 9 martie au format o comunitate de mărturisitori ce au mărturisit pe Hristos, fiind aruncaţi într-un lac îngheţat, unde s-au încălzit prin dragostea cu care se sprijineau, se îmbărbătau şi se îndemnau unul pe altul. Oare nu cu atât mai mult ne aduc ei aminte şi de sfintii închisorilor? Ne aducem aminte, de pildă, de un Mircea Vulcănescu, ce reuşea să îmbărbăteze atât de mult sufletele celor împreună-închişi cu el, încât, din această cauză, a fost trimis în beciul infect şi plin de apă al închisorii, acolo făcându-se pe sine pat şi pătură pentru a salva viaţa unui frate mai tânar, jertfindu-şi-o pe a sa. Înduioşătoarea scrisoare-testament a Sfinţilor cei 40 de mucenici nu poate să nu ne ducă cu gândul la îndemnul rostit de Sf. Mărturisitor Valeriu – Acum este timpul pentru pocăinţă! Iată că “mesajul”, îndemnul mucenicesc este acelaşi în toate timpurile şi locurile de prigoană. Şi poate fi la fel de smintitor pentru cei care nu înteleg că pocăinţa, departe de a fi “cedare” sau “defetism”, înseamnă adevărata înţelepciune şi cea mai puternică armă în războiul nevăzut şi văzut. De altfel, curăţia sufletească a unor Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Gheorghe Jimboiu, Constantin Oprişan, Virgil Maxim şi mulţi alţii – curăţie care era sinceritatea dragostei faţă de Dumnezeu şi respingerea hotărâtă a gândurilor răutăţii – este o altă trăsătură dumnezeiască ce ne aduce aminte, în această zi de prăznuire, şi de Sfinţii mucenici şi mărturisitori ai închisorilor. Sfinţii 40 de mucenici din lacul Sevastia ne sunt, astfel, cu adevarat dreptar de viaţă duhovnicească şi de împreună-lucrare. Din păcate, ne sunt şi mustrare… Deoarece vedem aici că împreună-pătimirea, unitatea de nezdruncinat a comunităţii frăţeşti întemeiate pe iubire, jertfă, slujire şi pocăinţă, este exact ce ne lipseşte nouă, în aceste vremuri. Şi dacă în ceata celor 40 de mucenici tot a fost unul care a slăbit în credinţă şi a apostaziat, în ciuda tuturor încurajărilor celorlalţi, în cazul nostru – în care vrajba, răutatea şi suspiciunea între fraţi sunt la cote maxime, când singurătatea şi izolarea ne copleşesc, când dragostea frăţească nu numai că se răceşte, dar chiar este înlocuită de ură – oare cum va fi pentru noi în ceasul încercărilor celor mari? Înfricoşătoare întrebare şi perspectiva… Să ne rugăm Sfinţilor cei 40 de mucenici şi sfinţilor închisorilor să ne lumineze şi să ne povăţuiască în căile în care vom merge! Din Testamentul Sfinţilor cei 40 de mucenici: “(…) Aşadar, vă rog, frate Crispine, să vă depărtaţi de orice poftă şi orice rătăcire lumească. Căci mărirea lumii este înşelătoare şi neputincioasă, înfloreşte pentru puţin şi se veştejeste ca iarba grădinii, primind sfârşitul mai repede ca începutul. Mergeţi mai degrabă la iubitorul de oameni Dumnezeu, care dăruieşte bogăţie neîmpuţinată celor care aleargă la El şi dă ca răsplată viaţa veşnică celor ce cred în El. Timpul acesta este folositor celor care vor să se mântuiască, oferind prilejul potrivit pentru pocăintă, pentru practiarea adevăratei vieţuiri a celor care nu amâna nimic pentru viitor. Căci schimbarea vieţii este neprevăzută. Şi chiar de ai cunoaşte-o, vezi ceea ce este de folos şi arată în modul acesta curăţia credinţei, pentru ca prin aceasta să ştergi urma păcatelor săvârşite înainte. „Căci în starea în care te vor găsi, spune Domnul, în aceea te voi şi judeca”*. Sârguiţi-vă, aşadar, să fiţi fără greşeală în poruncile lui Hristos, ca să scapaţi de focul cel nestins şi veşnic. Căci glasul dumnezeiesc striga: „Timpul s-a scurtat!” Mai presus de toate, cinstiţi iubirea, căci numai ea singură respectă datoria iubirii frăţeşti şi se supune legii dumnezeieşti. Căci prin fratele cel văzut se cinsteşte Dumnezeul cel nevăzut. Dacă pe toţi născuţi din aceeaşi mamă cuvântul îi numeşte fraţi, tot aşa sunt socotiţi toţi cei care iubesc pe Hristos. Într-adevar, Sfântul nostru Dumnezeu şi Mântuitor a spus că sunt fraţi între ei, nu cei ce sunt părtaşi firii, ci cei uniţi în credinţă, prin vieţuirea lor cea mai bună şi care „împlinesc voia Tatălui lor din ceruri.” Din testamentul celor 40 de mucenici, „Actele Martirice“, 1982). PR. DANIEL NOAPTEŞ Tot din viaţa celor 40 de mucenici mai aflăm: “Aducîndu-i la judecată, tiranul Agricolae, mai întîi i-a lăudat cu viclenie, ca să-i înşele; apoi, văzînd că nu se supun, le-a spus să respecte împărăteştile legi şi să jertfească zeilor, ca să nu fie munciţi şi pedepsiţi cu moartea. Iar ostaşii Împăratului ceresc au răspuns: “Dacă pentru împăratul pămîntesc am arătat atîta vitejie în războaie, precum ştii, apoi cîtă vitejie şi jertfă se cuvine să aducem noi Împăratului Celui fără de moarte, Ziditorul tuturor?” Iar păgînul eparh, văzînd statornicia lor în credinţă, le-a zis: “Una din două alegeţi: Ori să vă închinaţi zeilor şi să le aduceţi jertfe, ca să luaţi daruri de la împăratul, ori, dacă nu vă supuneţi, veţi fi lipsiţi de dregătorie şi veţi suferi “Noi sîntem creştini, au răspuns ei, şi pentru Împăratul nostru Iisus Hristos sîntem gata a ne jertfi şi a muri”. Acestea zicînd sfinţii, au fost aruncaţi în temniţă, pînă ce eparhul se va gîndi cu ce fel de moarte să-i piardă. Iar sfinţii, intrînd în temniţă ca într-o biserică, şi-au plecat genunchii la rugăciune, zicînd: “Scoate-ne pe noi, Doamne, din ispită şi din smintelile celor ce fac fărădelege“. La miezul nopţii, pe cînd se rugau, li s-a arătat Domnul, zicîndu-le: “Bun este începutul nevoinţei voastre. Iar cel ce va răbda pînă la sfîrşit, acela se va mîntui” (Matei 10, 22). Acest glas de sus auzindu-l toţi, s-au bucurat şi s-au rugat pînă dimineaţa. După şapte zile Sfinţii au fost scoşi din temniţă şi aduşi la judecata nedreaptă. Pe cale, fericitul Chirion fiind mai tare în credinţă îi sfătuia pe prietenii săi, zicînd: “Fraţilor, să nu ne temem! Oare nu ne-a ajutat Dumnezeu în războaie, cînd Îl chemam şi îi biruiam pe vrăjmaşi care erau atît de mulţi? Dar acum numai trei s-au ridicat asupra noastră: Satana, Liciniu şi Agricolae, eparhii Armeniei, sau mai bine zis numai satana, vrăjmaşul nostru cel nevăzut. Oare unul singur va putea să ne biruiască pe noi patruzeci? Să nu fie!“ Deci i-a întrebat eparhul dacă se leapădă de Hristos ca să jertfească idolilor. Dar ei nici n-au vrut să audă. Apoi le-au promis dregătorii şi averi, numai să împlinească porunca împăratului. Ei însă strigau într-un glas: “Noi sîntem ostaşii lui Hristos şi sîntem gata să murim pentru El. Iar averile şi cinstea împăratului nu ne trebuie, căci aşteptăm răsplata vieţii viitoare”. Atunci eparhul a poruncit să-i bată cu pietre şi să-i arunce din nou în temniţă. Aici s-au rugat sfinţii lui Dumnezeu pînă tîrziu, iar la miezul nopţii au auzit un glas de sus: “Cel ce crede în Mine, de va şi muri, va fi viu. Îndrăzniţi şi nu vă temeţi de munci, că în curînd se vor sfîrşi. Ci răbdaţi puţin şi veţi primi cununi de biruinţă!“ A doua zi Sfinţii 40 de Mucenici au fost scoşi din nou la judecată. Ei însă au răspuns eparhului într-un glas: “Făceţi-ne orice voiţi, că noi sîntem creştini şi nu ne vom închina idolilor!” Auzind aceasta eparhul, s-a sfătuit cu ai săi şi a hotărît să-i arunce în temniţă pînă seara. Apoi a dat sentinţă de moarte şi anume să fie dezbrăcaţi de haine şi aruncaţi în lacul Sevastiei din apropiere, ca să moară de frig, fiind iarnă şi ger. Auzind Sfinţii Mucenici hotărîrea de condamnare la moarte prin îngheţare, au dat laudă lui Dumnezeu şi s-au rugat cu lacrimi să le dea putere a răbda chinurile pînă la sfîrşit. Apoi, îmbărbătîndu-se unul pe altul, s-au sfătuit în ce loc doresc să li se aşeze cinstitele moaşte după ce vor lua cununa muceniciei. La îndemnul celor mai viteji dintre ei, Meletie, “ostaşul lui Hristos”, împreună cu alţi doi, a scris o scrisoare de mărturisire şi de îndemnare către fraţii lor de acasă. Scrisoarea s-a păstrat pînă astăzi sub numele de “Testamentul Sfinţilor 40 de martiri ai lui Hristos, care s-au săvîrşit în Sevastia”. La asfinţitul soarelui, Sfinţii 40 de Mucenici au fost dezbrăcaţi de haine şi aruncaţi goi în lacul îngheţat al Sevastiei. Era ger cumplit şi se chinuiau de iuţimea frigului. Dar ei strigau la Dumnezeu să le dea putere şi răbdare pînă la sfîrşit. Unii mai slabi strigau: “Iute este gerul”. Iar cei mai tari, răspundeau: “Dulce este raiul!” Alţii ziceau: “Rece este gheaţa!” Ceilalţi îi îmbărbătau, zicînd: “Fierbinte este dragostea de Dumnezeu!” Şi aşa se întăreau unii pe alţii, luptîndu-se cu frigul şi durerea. Pe malul lacului se afla o baie cu apă caldă, ca cei ce se vor lepăda de Dumnezeu să scape acolo de moarte. Şi iată că un ostaş din cei patruzeci, slăbind de ger, a alergat la acea baie şi cum a deschis uşa a căzut jos mort, pentru că se depărtase Duhul Sfînt de la el. Pe la miezul nopţii o rază dumnezeiască s-a revărsat din cer, a topit gheaţa şi a încălzit pe Sfinţii Mucenici. Apoi s-au coborît din văzduh 40 de cununi strălucitoare peste capetele ostaşilor lui Hristos. Una, însă, plutea deasupra, căci unul din ei se lepădase. Atunci un ostaş ce păzea pe mucenici, văzînd cununa a strigat: “Şi eu sînt creştin”. Apoi, dezbrăcîndu-se, s-a aruncat în lac şi cununa s-a aşezat pe capul lui.” […](Sursa – Vietile Sfintilor). SFINŢILOR 40 MUCENICI RUGAŢI-VĂ PENTRU NOI PĂCĂTOŞII! PROF. ROMINA(ROMICA) NOAPTEŞ Redacţia Redactor: Pr. Dănuţ(Daniel) Noapteş Secretar de redacţie: Romica Noapteş Email:parinteledaniel2009@yahoo.com VĂ ROG SĂ NU ARUNCAŢI ACEST BULETIN DUPĂ CE ÎL CITIŢI DAŢI-L ŞI ALTOR RUDE CARE NU AU PRIMIT CÂND AM TRECUT PE LA EI! VĂ MUŢUMESC! NUMERELE DE TELEFON UNDE PUTEŢI SĂ NE CONTACTAŢI LA NEVOIE: PR. PAROH GHEORGHE MARCIAN-0751156129 PR. II NOAPTEŞ DANIEL-0723071018

BULETINUL PAROHIEI INDEPENDENTA - CALARASI NR. 20

Rugați-vă pentru noi, fericiților Mucenici, ca să dobândim tărie în lupta cu patimile, răbdare în îndurarea necazurilor, credință nestrămutată în făgăduințele Domnului, smerenie adevărată și mântuirea sufletelor noastre. Nu ne lăsați pe noi să cădem fără de ridicare în adâncul deșertăciunii acestei lumi, nu ne lăsați să ni se împietrească de tot inimile în nepăsarea timpului în care trăim, nu lăsați să înghețe inimile în viforul acestui veac. Zid de apărare să fiți împrejurul nostru și loc de scăpare din cursele vrăjmașului. (DIN ACATISTUL SFINŢILOR 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA-9 MARTIE) BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA FOAIE PENTRU ÎNTĂRIRE SUFLETEASCĂ ŞI MISIUNE CREŞTINĂ ANUL VIII, NR. 20, DECEMBRIE 2017 Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor De ce e bine să ne dorim să ajungem la sfinţenie? La vremea Postului închinat Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, pe care cu răbdare îl vom încheia în curând, ne-am dorit fiecare să simţim prezenţa lui Dumnezeu în viaţa nostră ca o pregustare a ceea ce ne aşteaptă în veşnicie. Proclamarea unui om ca sfânt în Biserica Ortodoxă arată că acel om a ajuns să se unească cu Hristos încă din timpul vieţii, iar moartea a fost doar o trecere spre Împărăţia Cerurilor, o trecere spre o viaţă în care unirea cu Dumnezeu este deplină. Astfel omul proclamat întregii Bisericii ca sfânt nu este omul cel vechi, cu multe fapte bune, câteva păcate şi multe slăbiciuni ci este omul înnoit, înviat alături de Hristos, omul plin de harul lui Dumnezeu, omul care astăzi sălăşluieşte în sânurile Sfintei Treimi. Abia acest om poate fi considerat un model de trăire pentru întreg poporul. Lui putem să ne închinăm în icoană şi putem să i ne adresăm în rugăciune căci ştim că toată puterea îi vine de la Dumnezeu şi nu mai există slăbiciune şi păcat. Atunci putem să-i încredinţăm cu bucurie dorinţele şi speranţele noastre pentru că ştim că toate le poate în Hristos. Oricât de mult s-ar uni oamenii cu Hristos pe pământ, unirea deplină cu El vine doar prin moarte şi Înviere. Din acest motiv nu sunt canonizaţi oameni în viaţă, pentru că viaţa lor nu este desăvârşită şi nu este gata pentru a fi arătată ca model. E normal să vrem oameni duhovniceşti printre noi, preoţi cu har, monahi îmbunătăţiţi, ierarhi dumnezeişti ca Sf. Ioan Gură de Aur, dar trebuie să fim conştienţi că sfinţii pot comunica cu noi la fel de real şi de profund ca şi cei din jurul nostru. Cât de minunat lucrează Maica Domnului în viaţa unui creştin! Cât de concret ne ajută! Cât de mult ne încurajează! Cine nu vorbeşte cu ea? Cine nu i-a cerut ajutorul? E plină Biserica de sfinţi, iar noi ne plângem că nu mai avem oameni cu har printre noi.... Dacă am ţine legătura cu sfinţii şi cu Maica Domnului prin rugăciune, atunci viaţa duhovnicească a membrilor Bisericii ar arăta astfel azi. Ar apărea mulţi mai mulţi oameni duhovniceşti. E bine să ne rugăm chiar şi pentru cei pe care îi vedem având o viaţă foarte îmbunătăţită, căci cu siguranţă au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. E frumos să imităm ceea ce vedem curat şi ziditor la cei din jur, dar să fim cu mare grijă ca atunci când îi vedem cuiva slăbiciunile şi păcatele să zicem: „iartă-l Doamne că e robul tău, luminează-l şi nu-l lăsa să rămână în întunericul păcatului său!”. Astăzi ca dintotdeauna este o adevărată fugă după duhovnicii îmbunătăţiţi, mănăstirile cu astfel de oameni fiind pline non-stop de creştini care vin să ceară sfat sau tămăduire pentru problemele lor. Şi ei pot greşi, şi ei pot da uneori sfaturi greşite. Nu trebuie să alergăm la ei ca la instanţa supremă în materie de credinţă. Fiecare om trebuie să-şi aibă duhovnicul propriu, de recomandat cât mai aproape de casă, şi nu un părinte aflat la sute de km depărtare, care este asaltat mereu de oameni, pentru că el cu siguranţă nu va avea timp. În ceea ce priveşte problemele de credinţă ultimul cuvânt îl are Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, care întâlnindu-se sub călăuzirea Duhului Sfânt decide ceea ce este bine pentru mântuirea întregului popor. Poate ştiţi, poate nu, nici măcar hotărârile Sinodului Bisericii Ortodoxe nu sunt definitive şi de netăgăduit, adevărul lor fiind testat prin acceptarea în mijloclul poporului. În istoria bisericii universale au fost sinoade care au luat măsuri greşite, care ulterior n-au fost primite de popor. Concluzia e simplă: Să luam ca model de trăire pe Hristos şi viaţa lui întreagă, plină de fapte mari şi de minuni, pe Maica Domnului, cea care este mai curată şi mai sfântă decât toţi îngerii din cer, şi pe sutele de mii de sfinţi care ne-aşteaptă blânzi în icoană să le cerem ajutorul. Oamenii sfinţi din viaţa noastră nu trebuie idolatrizaţi, lăudaţi sau ridicaţi în slăvi excesiv, ci trebuie imitaţi pe cât posibil, iar atunci când greşesc ne rugăm pentru ei că au mare nevoie. Să-l aveţi ca limită pe Cel Nelimitat, ca Măsură pe Cel nemăsurat, şi abia atunci veţi vedea că faptele bune ale oamenilor sunt abia un slab început în perspectiva lui Dumnezeu. „Fiţi dar voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este!” “Învăţaţi-vă de la Mine, ca sunt blând şi smerit cu inima!” PR. DANIEL NOAPTEŞ Despre Sfinţii Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi Dimitrie cel Nou, Basarabov • Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a trăit în a doua jumătate a secolului al III-lea, în cetatea Tesalonicului din Grecia, unde se găsesc şi moaştele acestuia, ziua de pomenire fiind 26 octombrie. Biserica actuală în care se află moaştele Sfantului Mucenic Dimitrie (Tesalonic, Grecia) a fost construită la puţin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformată în moschee în anul 1493 şi redată cultului creştin în 1912. • Iar Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Basarabov, a trăit cu aprox. 1000 de ani mai târziu, pe pământul Bulgariei de azi, fiind pomenit la 27 octombrie, sfintele lui moaşte aflându-se, din secolul al XVIII-lea, în catedrala patriarhală din Bucureşti. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie şi Cuviosul Dimitrie cel Nou Modele de trãire crestinã Cei doi sfinti Dimitrie, sãrbãtoriti unul dupã altul în inima toamnei, reprezintã douã modele diferite de viatã crestinã: – luptãtorul pentru credintã si pustnicul. • Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a renuntat la glorie şi la bogãtie pentru a propovãdui dreapta credintã si a murit ca ostaş mãrturisitor al lui Hristos; • Cuviosul Dimitrie a fugit de lume şi, ascuns în pãdure, s-a rugat toatã viaţa. Bunicii noştri i-au iubit, au spus poveşti şi despre unul, şi despre celãlalt, şi au fãcut, din zilele lor de sãrbãtoare, un moment important al vieţii lor. PR.DANIEL NOAPTEȘ Sfântul Mucenic Dimitrie, într-o poveste aromânã despre dragoste si sacrificiu… Se zice cã, odatã, Sfântul Dimitrie si Sfântul Gheorghe au poposit la casa unui om, a cãrui nevastã tocmai nãscuse un bãiat. Noaptea, cei doi sfinti au auzit ursitoarele spunând: – Copilul se va îneca în ziua nuntii sale, când va trece cu mireasa peste râu! Ca sã-l salveze, sfintii l-au rugat pe om sã-i invite la nunta bãiatului. Peste ani, cei doi sfinti s-au dus sã-l salveze. La trecerea peste râu, Sfântul Dumitru si-a schimbat calul cu calul mirelui. Dar nu stiu cum s-a întâmplat, cã armãsarul Sfântului s-a poticnit, cu coada l-a stropit pe mire si acesta s-a înecat. Atunci sfintii L-au rugat pe Dumnezeu: – Doamne, învie-l, cãci nici nu a apucat sã se însoare! – Îi dau viatã numai dacã cineva îi va da din zilele lui. Pãrintii bãiatului au refuzat. Dar mireasa a iesit în fatã si, pentru cã nu avea voie sã vorbeascã, cum e obiceiul la aromâni, si-a despletit pãrul si l-a împãrtit în douã, fãcând semn cã îi dã mirelui jumãtate din zilele vietii ei. Bãiatul a înviat si cei doi soti au trãit fericiti câte le-au fost zilele… DRAGII NOȘTRI CITITORI VĂ REAMINTIM ÎNCĂ O DATĂ CĂ ÎN SFÂNTA NOASTRĂ BISERICĂ AVEM UN ODOR DE MULT PREȚ: PĂRTICICĂ DE SFINTE MOAȘTE DE LA SFINȚII 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA, DE CARE NU TREBUIE SĂ UITĂM ÎN TOATE MOMENTELE VIEȚII NOASTRE ȘI LA CARE TREBUIE SĂ VENIM CU TOATĂ CREDINȚA ȘI EVLAVIA PENTRU A LE MULȚUMI ȘI A LE CERE AJUTOR LA NEVOIE! Redacţia Redactor: Pr. Dănuţ(Daniel) Noapteş Secretar de redacţie: Romica Noapteş Email:parinteledaniel2009@yahoo.com VĂ ROG SĂ NU ARUNCAŢI ACEST BULETIN DUPĂ CE ÎL CITIŢI DAŢI-L ŞI ALTOR RUDE CARE NU AU PRIMIT CÂND AM TRECUT PE LA EI! VĂ MUŢUMESC! NUMERELE DE TELEFON UNDE PUTEŢI SĂ NE CONTACTAŢI LA NEVOIE: PR. PAROH GHEORGHE MARCIAN-0751156129 PR. II NOAPTEŞ DANIEL-0723071018 PROF. ROMINA(ROMICA) NOAPTEŞ

BULETINUL PAROHIEI INDEPENDENTA-CALARASI NR.19

Rugați-vă pentru noi, fericiților Mucenici, ca să dobândim tărie în lupta cu patimile, răbdare în îndurarea necazurilor, credință nestrămutată în făgăduințele Domnului, smerenie adevărată și mântuirea sufletelor noastre. Nu ne lăsați pe noi să cădem fără de ridicare în adâncul deșertăciunii acestei lumi, nu ne lăsați să ni se împietrească de tot inimile în nepăsarea timpului în care trăim, nu lăsați să înghețe inimile în viforul acestui veac. Zid de apărare să fiți împrejurul nostru și loc de scăpare din cursele vrăjmașului. (DIN ACATISTUL SFINŢILOR 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA-9 MARTIE) BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA FOAIE PENTRU ÎNTĂRIRE SUFLETEASCĂ ŞI MISIUNE CREŞTINĂ ANUL VII, NR. 19, DECEMBRIE 2016 Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor De ce umblă preotul cu icoana înaintea praznicului Nașterii Domnului? După cei opt ani petrecuți în mijlocul credincioșilor Parohiei Independența pot spune că majoritatea credincioșilor la care mergem în vizite pastorale pe parcursul anului înțeleg și cunosc semnificația acestora. Însă există și un anumit procent care încă mai asteaptă lămuriri unele bine intenționate iar altele din pură curiozitate pentru a vedea dacă avem răspunsuri și pentru ei și de aceea am considerat că ar fi binevenit un scurt comentariu la această întrebare pe care am primit-o direct de la un enoriaș anul trecut. Vă promiteam la începutul demersului meu de catehizare prin intermediul acestui Buletin Parohial că sunt deschis la sugestii și propuneri venite din partea cititorilor și iată că am încercat și de astă dată să mă țin de cuvânt considerând că pe acest subiect acum e momentul cel mai potrivit să discutăm. Faptul că semnalul a fost pozitiv din partea tuturor mi-a dat curaj să merg mai departe și să încercăm să ne ridicăm de fiecare dată la așteptările dumneavoastră cautând teme care prezintă interes, ne întăresc credința și ne sporesc numărul credincioșilor prezenți în Sfânta Biserică la Sfânta Liturghie și celelalte slujbe pe care le oficiem cu drag pentru slava lui Dumnezeu. Revenind la întrebarea de care aminteam, trebuie să spunem că umblatul cu icoana nu reprezintă altceva decât vestirea unei mari bucurii duhovnicești, în cazul nostru ne referim la Nasterea Domnului, când întreaga făptură văzută și cea nevazută se pregătește de sărbatoarea Întruparii Fiului lui Dumnezeu, iar dacă ne referim la Botezului Mântuitorului, ne aducem aminte că apele se sfințesc și întreaga natură se înnoiește, bucurie mare cuprinzând tot poporul credincios. Și din punct de vedere liturgic putem spune că umblatul cu icoana este o slujbă pe care preotul o săvârșește în afara Bisericii, pentru că atunci când poposim la casele dumneavoastră cântăm o cântare frumoasă care se numește Troparul Nașterii Domnului, pe care o puteți auzi mai apoi și la slujba din ziua de Crăciun. De aceea umblatul cu icoana este și o invitație pentru dumneavoastră de a lua parte la minunata și sfințitoarea slujbă care va avea loc în ziua Praznicului mult așteptat de cei mici dar și de cei mari deopotrivă. Mai sublinez încă o dată că umblatul cu icoana nu a apărut în vremurile noastre ci această practică o întâlnim încă din primele veacuri creștine când Sărbătoarea Nașterii Domului era unită cu Boboteaza, lucrul acesta îl găsim menționat în scrierile din vechime ale Părinților Bisericii noastre strămoșești. Un alt înțeles duhovnicesc al acestei vizite pastorale cu Icoana Nașterii Domnului este acela a ne arăta și a vă împărtăși bucuria pe care noi o simțim ca slujitori ai Sfintelor Altare că Hristos-Domnul se naște în mod simbolic în fiecare an pentru noi toți și pentru a noastră mântuire și acest lucru atât de important nu trebuie pierdut din vedere și de aceea el trebuie reînnoit în fiecare an pentru sporirea evlaviei și a sentimentului religios în comunitatea noastră. Indiferent de ce mai spun unele persoane răutăcioase pe care le auziți pe la televizor, noi preoții vă mărturisim că nu ne supărăm nici pe cei ce ne critică și ne judecă uneori pe nedrept ci ne rugăm și pentru aceia, pentru aducerea lor pe drumul cel bun și dincolo de micile răutăți să rămână bucuria revederii cu fiecare dintre membrii familiilor dumneavoastră pentru a fi părtași cu toții la această veste bună a Nașterii Domnului Iisus pe care o așteptăm cu multă bucurie în fiecare an cu sufletele cât mai curate să ne ajute Tatăl cel Ceresc cel lăudat în Treime. PR. DANIEL NOAPTEŞ Hai copii la colindat! Dragi părinți și copii colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei străvechi, desigur precreștin, dar care, în timp, a ajuns să facă, s-ar zice, casă bună cu creștinismul. Văzând că de la un an la altul a început să mai scadă numărul copiilor care vin să ne viziteze cu colindul am încercat să vedem care este cauza acestui fenomen care tinde să ia amploare la nivelul întregii țări. Am găsit și câteva argumente din partea părinților dar și a copiilor dar care nu mi s-au părut întemeiate referindu-se mai mult la comoditate decât la scăderea sentimentului religios. De aceea am considerat de folos să aștern câteva gânduri despre ce înseamnă colindele pentru poporul nostru creștin și cum au contribuit la păstrarea credinței de-a lungul Istoriei. Cântecelele pe care copiii le intonează la casele noastre se spune frumos în Tradiție că atrag norocul sau binecuvântarea asupra oamenilor și gospodăriilor, pentru tot anul care urmează. În vechime, colindele erau denumite ca fiind, de preot, de păstor, de fată mare și erau cântate de grupuri de bărbați așa cum se întâmpla și în satul nostru și se mai întâmplă și acum uneori. O categorie importantă de colinde sunt strict legate de Nașterea Domnului, evocând închinarea magilor la Betleem, sau panica și viclenia lui Irod (Irozii), culminând cu tăierea pruncilor (cei 14000, pe care Biserica îi pomenește pe 29 decembrie). Cu colindatul umblă copiii, flăcăii, iar în unele sate chiar și barbatii însurati astfel: copiii merg ziua cu colindul, până la apusul soarelui merg flăcăii, iar noaptea bărbații. Colindele poartă prin veacuri cuvântul tainic al Nașterii Sfinte. Ele sunt o sinteză a spiritului creator și religios al poporului român. Bucuria colindului este nemărginită. De cum se lasă seara, copiii se adună și pornesc colinda. Chiar dacă ninge sau este ger de crapă pietrele, micuții se adună în cete și pornesc pe ulițele satului ca sa vestească Nașterea Mântuitorului. Se spune că la Crăciun cerurile sunt deschise, Dumnezeu aude rugăciunea omului corect, aude sufletul curat care este purificat în timpul postului, iar acum are dreptul de a-i cere lui Dumnezeu clemență pentru munca lui și sprijin pentru îndeplinirea tuturor dorințelor. Colindatul atât la țară cât și la oraș a rămas o sărbătoare a comunității, a copiilor și tinerilor care colindă ca și a celor care primesc colindători răsplătindu-i cu daruri și contribuind astfel la păstrarea datinilor străvechi. Dragi părinți și bunici îndemnați-vă copiii să meargă la colindat! PR.DANIEL NOAPTEȘ Ajutorul Sfântului Nicolae Dragi părinți, bunici și copii aş vrea să povestesc o întâmplare despre ajutorul minunat al Sfântului Nicolae al Mirei Lichiei. Aceasta mi-a fost istorisită de către un preot, de la care am primit un medalion cu chipul Sfântului Nicolae. Din păcate, nu i-am aflat numele. Ştiu doar că este din Petergof. El mi-a povestit: Sfântul Nicolae, mare şi grabnic ajutător al tuturor creştinilor, este pe bună dreptate numit Făcător de minuni. Cunosc multe cazuri ale ajutorului său; m-a ajutat şi pe mine, păcătosul. Odată, în timpul celui de-al doilea război mondial, m-am pomenit într-un loc pustiu împreună cu încă doi bărbaţi necunoscuţi. La un moment dat, ei s-au retras într-o parte şi au început să se sfătuiască. M-a cuprins neliniştea; din comportarea lor am simţit primejdie. În acea clipă m-am rugat Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni: „Părinte Nicolae, ajută-mă! Viaţa mea este ameninţată de o primejdie: aceştia doi au pus ceva la cale împotriva mea“. Şi deodată, la o depărtare de douăzeci-treizeci de metri, a apărut un bătrânel, îmbrăcat în alb. Ei l-au zărit şi cu cuvintele: „Să mergem, nu avem ce căuta aici“, au plecat. (Noi minuni ale Sfântului Nicolae, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, București, 2004, p. 14) DRAGII NOȘTRI CITITORI VĂ REAMINTIM ÎNCĂ O DATĂ CĂ ÎN SFÂNTA NOASTRĂ BISERICĂ AVEM UN ODOR DE MULT PREȚ: PĂRTICICĂ DE SFINTE MOAȘTE DE LA SFINȚII 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA, DE CARE NU TREBUIE SĂ UITĂM ÎN TOATE MOMENTELE VIEȚII NOASTRE ȘI LA CARE TREBUIE SĂ VENIM CU TOATĂ CREDINȚA ȘI EVLAVIA PENTRU A LE MULȚUMI ȘI A LE CERE AJUTOR LA NEVOIE! Redacţia Redactor: Pr. Dănuţ(Daniel) Noapteş Secretar de redacţie: Romica Noapteş Email:parinteledaniel2009@yahoo.com VĂ ROG SĂ NU ARUNCAŢI ACEST BULETIN DUPĂ CE ÎL CITIŢI DAŢI-L ŞI ALTOR RUDE CARE NU AU PRIMIT CÂND AM TRECUT PE LA EI! VĂ MUŢUMESC! NUMERELE DE TELEFON UNDE PUTEŢI SĂ NE CONTACTAŢI LA NEVOIE: PR. PAROH GHEORGHE MARCIAN-0751156129 PR. II NOAPTEŞ DANIEL-0723071018 PROF. ROMINA(ROMICA) NOAPTEȘ