joi, 2 decembrie 2010

BULETINUL PAROHIEI SF IOAN BOTEZATORUL INDEPENDENTA NR 4

Sfinte, izbăveşte de toate nevoile pe toţi cei ce aleargă către tine, la dumnezeiasca pomenire a ta cea purtătoare de lumină şi cu raze strălucitoare; că ai îndrăznire către El, şi poţi să izbăvesti din nevoi pe cei ce cu dragoste Îi cântă lui Dumnezeu…(ACATISTUL SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL)
BULETINUL PAROHIEI

SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL
INDEPENDENŢA
FOAIE PENTRU ÎNTĂRIRE SUFLETEASCĂ ŞI MISIUNE CREŞTINĂ
ANUL1, NR. 4
BUCURIILE CRĂCIUNULUI
„HRISTOS SE NAŞTE, SLĂVIŢI-L
HRISTOS DIN CERURI, ÎNTÂMPINAŢI-L
HRISTOS PE PĂMÂNT, ÎNĂLŢAŢI-VĂ
CÂNTAŢI DOMNULUI TOT PĂMÂNTUL
ŞI CU BUCURIE POPOARE, LĂUDAŢI-L
CĂCI S-A PREASLĂVIT!”

Iubiţi creştini am cântat cu toţii pe toată perioada Postului Naşterii Domnului această cântare sfântă pentru a ne pregăti aşa cum se cuvine de acest mare praznic.
Acum se apropie momentul culminant când trebuie să aşteptăm cu bucurie şi emoţie Crăciunul una dintre cele mai mari şi importante sărbători ale creştinătăţii.
Dar este trist totuşi că Naşterea Domnului pentru unii dintre creştini se rezumă numai la a pregăti mese, a se întâlni unii cu alţii şi a petrece, toate acestea făcându-le numai pentru bucuria trupului, uitând ceva ce este foarte important de hrănit şi anume sufletul.
Şi cum putem să ne găsim liniştea sufletească şi să arătăm că îl întâmpinăm pe Hristos aşa cum trebuie?
Aceasta presupune să ne rupem puţin din grijile zilnice, să ne despărţim pentru câteva ceasuri de cei dragi în ziua de Crăciun şi să venim la Sfânta Biserică pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu că am ajuns sănătoşi şi anul acesta la această Sărbătoare.
Din nefericire observăm că toată lumea spune că aşteaptă Crăciunul şi atunci Bisericile sunt cam goale pentru că majoritatea aşteaptă doar ocazia de a mânca şi de a avea câteva zile libere.
Să ne propunem iubiţi credincioşi de anul acesta vă îndemn părinteşte să încercăm să petrecem un altfel de Crăciun mai creştineşte.
Şi spun eu că nu este greu şi imposibil de realizat acest lucru pentru că mulţi dintre dumneavoastră faceţi deja ceea ce vă îndemn eu acum.
Un creştin adevărat care vrea să îl respecte pe Hristos aşa cum se cuvine se va strădui să ţină măcar o săptămână de post, apoi va veni la Biserică să se spovedească şi dacă e posibil să se şi Împărtăşească şi ca o încununare a tuturor acestea îşi va propune să participe la Sfânta Liturghie din ziua de Crăciun.
Făcând aceste lucruri simple şi uşoare fiecare dintre noi vom observa că vom avea parte de multă linişte, pace şi bucurie duhovnicească în casele noastre acestea fiind o binecuvântare de la Dumnezeu şi o răsplată că ne-am făcut datoria de creştini lăsată de moşii şi strămoşii noştri. PR. DANIEL NOAPTEŞ
DAR NU UITA CÂND EŞTI VOIOS, ROMÂNE, SĂ FII BUN! O altă bucurie de care avem parte în anotimpul acesta rece este aceea pe care ne-o face copii şi tinerii care umblă cu timp şi fără timp cu Colindatul pentru a vesti Naşterea Domnului.
Sfintele Sărbători ne obligă moral să ne arătăm bunătatea şi generozitatea cu cei din jur care sunt în anumite necazuri şi nevoi.
Şi în versurile colindelor găsim îndemnuri care ne arată ce trebuie să facă şi cum trebuie să fie un creştin autentic.
Bunătatea despre care vorbeşte colindul pe care l-am ales eu se referă atât la a fi buni prin a dărui bunuri materiale dar şi la a fi buni prin faptul că ştim să fim alături cu un zâmbet, o vorbă bună de aproapele nostru.
Chiar şi Mântuitorul Iisus Hristos vorbeşte adesea de fapte de milostenie trupească dar şi de fapte ale milosteniei sufleteşti.
Există mulţi creştini care spun că suntem prea săraci ca să mai ajutăm şi pe alţii, ei bine Domnul Iisus trebuie să ştiţi că nu cere imposibilul de la noi ci El spune doar că e bine să dăm un pahar cu apă celui însetat, să vizităm pe cel bolnav, singur, să ne iubim aproapele, să nu răsplătim răul cu rău.
Iată iubiţi credincioşi fapte bineplăcute lui Dumnezeu pe care le putem face fără să avem nevoie de bani.
Aşadar cel care are posibilitate face şi fapte bune dăruind din cele care îi prisoseşte şi acestea fiind răsplătite de Dumnezeu celor care le fac cu credinţă şi dragoste sinceră nu pentru a primi laudele celor din jur.
Revenind puţin la mesajul pe care vrea să ni-l transmită toate obiceiurile de Crăciun care sunt diferite de la o zonă la alta aş dori să mai subliniez că ele îşi propune să ne sensiblizeze cât mai mult pentru Sărbătoarea care urmează să se apropie.
Pe de altă parte Colindele şi Cântările religioase pe care le auzim în Sfintele Biserici au rostul de a ne aminti calităţile şi însuşirile frumoase pe care le-a avut poporul nostru creştin-ortodox de-a lungul istoriei.
Dintre aceste însuşiri aş dori să amintesc doar câteva: bunătatea, ospitalitatea, credinţa sinceră, omenia, dărnicia, dăruirea pentru aproapele şi ar putea continua şirul acestora.
Acestea trebuie rememorate de către generaţia mai tânără şi duse mai departe pentru că doar ele ne dau forţa să mergem mai departe şi să facem faţă tuturor greutăţilor şi necazurilor.
Ascultând şi chiar cântând anumite Colinde vom observa că aflăm multe lucruri frumoase despre cele ce s-au întâmplat la Naşterea Domnului şi vom şti să le povestim şi altora despre ele pentru a afla şi ei despre frumuseţea Sărborilor noastre creştine.
Dacă noi cei care ne declarăm creştini ne vom strădui să respectăm puţin câte puţin din aceste învăţături vom observa că putem să schimbăm pe cei din jurul nostru să devină şi ei mai buni şi mai credincioşi şi vom primi răsplată mare de la Dumnezeu atât aici pe pământ dar şi în viaţa de dincolo.
Să încurajăm copilaşii noştri să continue aceste obiceiuri frumoase de Crăciun şi să-i răsplătim fiecare după puterea noastră atunci când ne calcă pragul casei cu ceea ce avem pentru a ne salva Tradiţia noastră lăsată de cei care au trait înaintea noastră.

PR. DANIEL NOAPTEŞ
CUVÂNT PENTRU COPIII
Dragi copii, fiindcă în perioada aceasta a Sărbătorilor Naşterii Domnului v-aţi pregătit aşa cum se cuvine pentru a merge la colindat şi pentru a-l aştepta pe Moş Crăciun, aţi stat aşa de cuminţi pentru a vă putea bucura de darurile care vor urma să vină şi eu am căutat pentru voi o povestioară specifică acestei perioade frumoase în care intrăm.
Ca la multe alte popoare şi la români, bătrânii (moşii) s-au bucurat de multă stimă şi respect, mai ales în vechime.
Respectul faţă de aceştia s-a păstrat si după moartea lor, într-o asemenea măsură încât unii dintre ei au devenit un fel de semizei a căror memorie a rămas neştearsă în memoria colectivă. Un astfel de erou bătrân şi celebru este şi Crăciun, păstorul mitic, a cărui legendă a fuzionat foarte frumos cu mitul Naşterii Domnului.

Legenda spune că, fără acordul sotului, Crăciuneasa o primeşte în gazdă pe Fecioara Maria, oferindu-i adăpost în grajd. Aflând acest lucru, Crăciun se înfurie şi îi taie mâinile, dar Maica Domnului i le lipeşte la loc.
Minunea îl converteşte pe Crăciun la creştinism. De bucurie că nevasta sa a scăpat nevătămată de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un rug din trunchiuri de brad în curtea lui si joaca o hora cu toate slugile lui.
După joc, Crăciun împarte sfintei familii daruri păstoresti: lapte, caş, urdă, smântană.

De aici transfigurarea lui Moş Crăciun într-un sfânt, care aduce de ziua naşterii lui Iisus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, după legenda evanghelică, le aduceau regii-magi în staul noului Mesia.
Cântecele de bucurie adresate de slugile lui Crăciun s-au transformat în Colinde.
A consemnat prof. ROMICA NOAPTEŞ
CEI CARE DORIŢI SĂ CITIŢI BULETINUL PAROHIEI PE INTERNET ÎL GĂSIŢI LA ADRESA: http://www.parinteledanielnoaptes.blogspot.com
Redacţia
Redactor: Pr. Dănuţ(Daniel) Noapteş
Secretar de redacţie: Romica Noapteş
Telefon contact: 0751277000
Email: parinteledaniel2009@yahoo.com