REFERAT SUSTINUT IN CADRUL CERCULUI PASTORAL IN LUNA MAI 2011

EPISCOPIA SLOBOZIEI ŞI CĂLĂRAŞILOR



2011-Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română



REFERAT


FAMILIA CREŞTINĂ ÎNŢELEASĂ CA IUBIRE ŞI COMUNIUNE






PR. DĂNUŢ NOAPTEŞ
PAROHIA SF. IOAN BOTEZĂTORUL
INDEPENDENŢA,
PROTOIERIA CĂLĂRAŞI




FAMILIA CREŞTINĂ ÎNŢELEASĂ CA IUBIRE ŞI COMUNIUNE

Nici o altă înjghebare socială nu asociază iubirea ca principiu şi esenţă, aşa cum o face familia creştină mai ales dacă ne referim la aspectele ei duhovniceşti.
Problema familiei este o problemă esenţială. Familia este un lucru mare si sfânt. Numai iubirea stabileşte un raport loial între membrii familiei şi între părinţi şi copii. Copii sunt o binecuvântare şi o podoabă a casei, dar nu natura ci iubirea face pe părinti. Nu naşterea de copii face pe cineva mamă, ci creşterea lor în virtute. La rândul lor copiii întelepti înveselesc inima tatălui , şi nu lapadă îndrumările mamei lor .
Dumnezeu este iubire . Crearea omului barbat si femeie dupa chipul si asemanarea Sa , aşează omul în starea de coroană a creaţiei fiind expresia iubirii lui Dumnezeu, iar familia este instituită de Dumnezeu înaintea căderii omului în păcatul neascultării.
Potrivit moralei creştine, originea familiei stă în natura socială a omului şi în voinţa divină, exprimată pozitiv de crearea omului.
Pornind de la cuvintele Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan: să vă iubiţi unul pe altul; precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul , înţelegem de aici prin extrapolare că aşa cum la baza relaţiei dintre creştini stă iubirea tot aşa şi la baza întemeierii unei familii trebuie să stea tot iubirea care mai apoi să stabilească şi comuniunea de adevărată trăire creştină.
De aceea am considerat că e binevenit încă un scurt comentariu pe această temă despre care s-a mai scris şi s-a vorbit atât de mult, dat fiind contexul în care ne aflăm anul acesta care este închinat Sfintelor Taine a Botezului şi a Cununiei.
Încă din perioada Vechiului Testament se vorbeşte atât de frumos despre ajutorul şi folosul reciproc al celor doi care se unesc pentru a întemeia o familie: mai fericiţi sunt doi laolaltă decât unul, fiindcă au răsplată bună pentru munca lor; căci dacă unul cade, îl scoală tovarăşul lui; dar vai de cel singur care cade şi nu este cel de-al doilea ca să-l ridice !
Ajungând în perioada Noului Testament vedem cum Hristos întăreşte din nou legătura căsătoriei dintre bărbat şi femeie şi o înalţă, din ordinea naturii, în ordinea harului, învăluind-o, prin participarea Sa la nunta de la Cana, în ambianţa harică ce iradia din Persoana Sa. Săvârşind acolo cea dintâi minune, prin puterea Sa mai presus de fire şi dând perechii ce se căsătorea să bea din vinul iubirii entuziaste turnate de El prin harul Său, El vrea să arate că începe înălţarea vieţii omeneşti în ordinea harului de la întărirea şi înalţarea căsătoriei .
În învăţătura noastră de credinţă creştină se spune despre Sfânta Taină a Cununiei că este un act sfânt, de origine dumnezeiască , în care, prin preot, se împărtăşeşte harul Sfântului Duh, unui bărbat şi unei femei ce se unesc liber în căsătorie, care sfinţeşte şi înalţă legătura naturală a căsătoriei la demnitatea reprezentării unirii duhovniceşti dintre Hristos şi Biserică .
Părintele Dumitru Stăniloae explică foarte frumos în Dogmatica sa vorbind despre rolul iubirii în familia creştină: căsătoria începe cu o iubire în care se sintetizează atracţia trupească şi cea spirituală, cu o iubire în care fiecare preţuieşte taina celuilalt şi afirmă în iubirea sa disponibilităţi nelimitate de a-l respecta ca persoană, de a accepta toate jertfele şi oboselile pentru el. Dar sinteza acestei iubiri totale iniţiale e o legătură ce se actualizează în fapte, aspectul spiritual căpătând un loc tot mai important în ea. Fiecare din cei doi se înscrie în fiinţa sa tot mai multe semne de atenţie, de înţelegere, de slujire şi de jertfire din partea celuilalt, iar aceasta îi leagă tot mai strâns, îi fac să se cunaoscă şi să se preţuiască tot mai mult, iar această memorie spirituală vie, care înalţă pe fiecare din cei doi ca persoană, înălţându-l pe unul prin celălalt, face să se penetreze de tot mai multă spiritualitate şi familiaritate actele lor de iubire trupească .
Teologia patristică, defineste căsătoria ca fiind actul de întemeiere a familiei, unirea a două persoane – bărbat şi femeie – într-o singură fiinţă, o singură substanţă, adică unirea într-un trup şi un suflet, rămânând totuşi două persoane. Iubirea care uneşte cele două persoane casătorite, reflectă taina unităţii divine.
Aşadar iubirea şi comuniunea dintr-o familie creştină este de dorit să se asemene cu cea care există între Hristos şi Biserică.
Când vorbim de comuniune sfântă în familie observăm în zilele noastre că aceasta se realizează tot mai greu ba mai mult se deteriorează pe zi ce trece. Soţii continuă să se înstrăineze unul de celălalt, părinţii se îndepărtează de copii şi copii de părinţi. Şi de fapt mulţi nu-şi dau seama că nu numai familia modernă este o problemă, ci şi modul de viaţă modern .
În încheierea acestui articol vă voi aminti de câteva idei care mi-au rămas în minte de la Înalt Preasfinţitul Andrei Andreicuţ care spunea într-o predică a sa, rostită la radio că ceea ce îi lipseşte cel mai mult unei familii moderne este trăirea creştină.
Viaţa creştină presupune ca membrii familiei să aibă un duhovnic şi să facă patru lucruri împreună: să se roage împreună acasă, să stea la masă împreună, să participe Duminica împreună la Sfânta Liturghie şi să iasă tot împreună la o destindere agreabilă.
Aceste lucruri deşi pentru unii vor părea banale ele pot reprezenta o soluţie pentru criza în care se află familia la începutul mileniului trei a adăugat sfinţia sa în încheierea cuvântului său.
Familia este un oficiu înalt al respectului, al demnităţii, al libertăţii interioare, al seninătăţii constructive. Mediul familial oferă siguranţă, linişte, afecţiune, seninătate, care constituie o atmosferă prielnică pentru o dezvoltare normală şi echilibrată .
Atâta timp cât se vor urmări atingerea acestor obiective mai sus amintite şi se va avea în vedere iubirea şi comuniunea care trebuie să stea la baza familiei creştine cu siguranţă vom avea certitudinea că am înţeles ce înseamnă adevărata vieţuire creştină în familie şi societate.




PR. DĂNUT NOAPTEŞ
PAROHIA SF. IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA, PROTOIERIA CĂLĂRAŞI

ARTICOL PUBLICAT IN REVISTA MANASTIRII RADU NEGRU CALARASI

SFÂNTUL BOTEZ ÎN LUMINA ÎNVĂŢĂTURILOR SFINŢILOR PĂRINŢI


În şirul celor şapte Sfinte Taine instituite de Mântuitorul Iisus Hristos şi practicate de Sfinţii Apostoli se numără şi Taina Botezului despre care mi-am propus să vorbesc şi eu în rândurile următoare din viziunea câtorva Sfinţi Părinţi care au trăit în primele secole ale apariţiei creştinismului.
Mai întâi să amintim că Botezul este definit în Dogmatica părintelui Dumitru Stăniloae ca fiind Taina prin care omul cu credinţă în Hristos se renaşte din apă şi din Duh la viaţa cea adevărată în Hristos şi devine membru al Bisericii.
Într-un înţeles special Taina este definită ca fiind lucrarea invizibilă a lui Hristos săvârşită prin acte vizibile, prin care se constituie Biserica şi care se săvârşeşte în Biserică.
Hristos şi Sfânta Treime nu se cunosc decât prin Biserică în eficienţa Lor, dar, pe de altă parte, sunt cunoscuţi ca Taine, pentru că sunt cunoscuţi în realitatea sensibilă a Bisericii.( Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Dogmatica, vol. 3)
Sfântul Botez ne dă puterea de a creşte spiritual continu, dar asta se poate realiza prin însuşirea cât mai multor virtuţi.
Prin virtuţi ne oferim jertfă lui Dumnezeu împreună cu Hristos.
Sfântul Chiril din Alexandria zice: Hristos este însuşi jerta cea sfântă care răspândeşte bună mireasmă prin virtuţi.
Prin această viaţă de jertă arătată în virtuţi, luăm puterea şi din Sfânta Împărtăşanie. Hristos adaugă prin Sfânta Euharistie la puterea pe care ne-a dăruit-o prin Botez.
Sfântul Grigorie de Nazianz ne îndeamnă să dăm deci toate mădularele noastre cele de pe pământ lui Dumnezeu, să I le consacrăm pe toate...Să ne aducem întregi lui Dumnezeu; să ne facem arderi de tot înţelegătoare, jertfe desăvârşite nu numai braţul, nu numai pieptul..., ci să ne dăm întregi, ca să ne primim întregi, sfinţiţi, umpluţi de viaţa dumnezeiască. Căci aceasta este a te primi în mod curat: a te dărui lui Dumnezeu şi a dobândi mântuirea noastră prin dăruirea noastră ca jertfă.
Tot la Sfântul Grigorie de Nazianz găsim şi următoarea afirmaţie: viaţa cea nouă este un dar de sus ce ne vine prin Botez, însă e dar care trebuie păstrat şi dezvoltat prin sârguinţa noastră. Cultivă cu osteneală curăţirea, punând în inimă treptele urcuşului şi iertarea pe care ai primit-o în dar, păstreaz-o cu străduinţa ta, ca iertarea să-ţi fie de la Dumnezeu, iar păzirea să fie de la tine.
Se spune despre darul acesta că este ca şi o datorie. Cine nu păzeşte şi nu dezvoltă curăţia primită prin Botez se face sălaş a mai multor demoni decât înainte de Botez şi greu se va mai mântui.
Şi Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilia a III a către neofiţi vorbeşte foarte frumos despre darurile pe care le primim prin Sfânta Taină a Botezului.
Să zicem iarăşi: „Binecuvântat este Dumnezeu, singurul Care face minuni” (Ps 72,18), Cel Ce face toate şi le preschimbă pe toate. Căci cei ce până ieri erau robiţi, acum sunt liberi şi cetăţeni ai Bisericii. Cei ce erau mai înainte întru ruşinea păcatelor, acum sunt întru îndrăzneală şi dreptate. Şi nu numai liberi, ci şi sfinţi; nu numai sfinţi, ci şi drepţi; nu numai drepţi, ci şi fii; nu numai fii, ci şi moştenitori; nu numai moştenitori, ci şi fraţi ai lui Hristos; nu numai fraţi ai lui Hristos, ci şi împreună moştenitori; nu numai împreună moştenitori, ci şi mădulare [ale lui Hristos]; nu numai mădulare, ci şi biserică; nu numai biserică, ci şi instrumente ale Duhului.
De asemenea el subliniază şi importanţa Botezului pentru copii, argument pentru cei care încă mai sunt influenţaţi de anumite practici de la alte culte.
Binecuvântat este Dumnezeu, singurul Care face minuni.” Ai văzut câte sunt darurile botezului? Mulţi cred că singurul dar este iertarea păcatelor, noi însă am numărat zece vrednicii. De aceea şi botezăm copiii, deşi nu au păcate: ca să li se adauge sfinţenia, dreptatea, înfierea, moştenirea, înfrăţirea, să fie mădulare ale lui Hristos, să devină sălaş al Duhului.
În încheierea acestui scurt articol am ales un citat tot de la Sfântul Ioan Gură de Aur care în Omilia sa atrage atenţia ascultătorilor săi asupra unui lucru deosebit de important referitor la obligaţiile care se impun prin acceptarea Tainei Sfântului Botez. Acestea însă trebuie să le luăm ca îndemn şi pentru noi cei de astăzi care am acceptat să devenim şi să ne numim creştini.
Căci cel ce stătea până acum în sala de antrenament avea iertare pentru căderile sale. Dar de azi s-a deschis arena, lupta a început, tribunele vă privesc de sus; nu numai oamenii privesc luptele, ci şi îngerii. Iar Pavel strigă corintenilor, scriindu-le: „Privelişte ne-am făcut lumii, nu numai oamenilor, ci şi îngerilor” (I Cor 4,9). Îngerii privesc, iar Stăpânul îngerilor este protectorul luptelor. Acest fapt nu este doar o cinste, ci şi o asigurare. Căci dacă Cel Ce şi-a pus sufletul Lui pentru noi, El şi judecă lupta, oare nu este aceasta o mare cinste, nu este o deplină siguranţă?


PR. DĂNUŢ NOAPTEŞ
PAROHIA INDEPENDENŢA