BULETINUL PAROHIEI INDEPENDENTA - CALARASI NR. 22

BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA RACLA DIN SFÂNTA NOASTRĂ BISERICĂ CU PĂRTICĂ DE SFINTE MOAŞTE DE LA SFINŢII 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA PE CARE ÎI VOM SĂRBĂTORI PE 9 MARTIE! DRAGII NOȘTRI CITITORI VĂ REAMINTIM ÎNCĂ O DATĂ CĂ ÎN SFÂNTA NOASTRĂ BISERICĂ AVEM UN ODOR DE MULT PREȚ: PĂRTICICĂ DE SFINTE MOAȘTE DE LA SFINȚII 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA, DE CARE NU TREBUIE SĂ UITĂM ÎN TOATE MOMENTELE VIEȚII NOASTRE ȘI LA CARE TREBUIE SĂ VENIM CU TOATĂ CREDINȚA ȘI EVLAVIA PENTRU A LE MULȚUMI ȘI A LE CERE AJUTOR LA NEVOIE! FOAIE PENTRU ÎNTĂRIRE SUFLETEASCĂ ŞI MISIUNE CREŞTINĂ ANUL X, NR. 22, IANUARIE 2019 Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor Câteva sfaturi pentru noul an calendaristic… Orice nou început din viaţa noastră ne aduce în minte multe gânduri şi dorinţe pentru a ne folosi de ele sau pentru a le elimina pe viitor. Aşa este şi cu viaţa duhovnicească, atunci când ne apropiem de scaunul Sfintei Spovedanii la o anumită perioadă de timp ne dorim să plecăm cât mai curaţi şi îndreptaţi sufleteşte ceea ce se şi întâmplă dacă venim cu toată sinceritatea. De aceea vă doresc la cât mai mulţi dintre dumneavoastră dragi cititori să vă propuneţi o schimbare sinceră în viaţa duhovnicească în anul în care am intrat şi să vă apropiaţi mai mult de Sfânta Biserică şi de lucrurile sfinte şi toate aceastea vor avea consecinţe pozitive şi în viaţa de zi cu zi şi veţi observa că multe lucruri îşi vor găsi rezolvarea mult mai uşor. Aşadar vă voi înşira câteva sfaturi pentru o viaţă mai liniştită : Mă voi bucura de prezența oricărei persoane în viața mea, fiindcă scopul existenței oricărui suflet este perfect. Voi încerca, să fiu o binecuvântare, dacă doresc să fiu binecuvântată. Voi crede tot ceea ce este curat și pur... voi iubi tot ceea ce vine de sus! Îmi va fi îndeajuns ceea ce am... nu voi mai tânji după mai mult... dar voi tânji mereu la ceva mai mult din El! Voi căuta performanța în mine, îmi voi pretinde zi de zi mai mult... privind la alții, voi încerca doar să mă încurajez. Nu voi mai compara ceea ce sunt cu ceea ce alții au ajuns să fie...Într-o zi, mi se va cere socoteală în funcție de talantul ce mi-a fost încredințat, nu în funcție de talantul altora.Voi îmbrătișa fiecare suflet pe care îl voi întâlni. Voi evita doar să salut și atât. Voi încerca să îl întreb de trăire, voi încuraja, și îmi voi lua rămas bun, fără să uit că acea întâlnire poate fi ultima. Orice faptă, vreau mai întâi să o gândesc de două ori... Vreau să zâmbesc și celui care mă rănește. Vreau să iubesc.. nu să judec. Vreau să-mi recunosc mereu greșeala... și să mă sacrific pe mine pentru alții.Vreau în fiecare zi să îmi așez trăirea în cuvinte, pe hârtie... și apoi, în fiecare sfârșit de săptămână să-mi analizez timpul, gândul, faptele și viața!Vreau astfel, să am sfințenia mai aproape de suflet! Vreau, ceea ce scriu, să nu mai corectez... să scriu mereu, așa încât atunci când voi reciti să mă regăsesc... Îmi doresc, când alții vor citi ceea ce am scris, să se simtă zidiți, întăriți, ridicați, încurajați... și cu o treaptă mai aproape de CER! Cum pot îmbunătăţi relaţia cu copilul şi cu aproapele meu? Din discuţiile pe care le-am avut în decursul timpului cu mulţi dintre dumneavoastră am aflat că există de multe ori neînţelegeri între părinţi şi copii, între fraţii de sânge sau între cei cu care convieţuim. De aceea am căutat câteva învăţături care să ne ajute să corectăm şi să depăşim mai uşor unele dintre aceste probleme care apar în viaţa noastră. Chiar dacă copilul este botezat, chiar dacă este împăr¬tăşit, chiar dacă i-au fost citite multe rugăciuni şi a fost purtat pe la sfinţi – toate acestea pot avea o influenţă benefică asupra lui mai ales datorită faptului că nu opune rezistenţă şi sufletul lui le primeşte – în cele din urmă copilul poate să devină de nerecunoscut. Poate să devină ca şi când nu ar fi fost botezat, sau ca şi când nu a fost împărtăşit niciodată, ca şi când nu s-ar fi întâmplat niciodată minunea pe care a văzut-o părintele însuşi la copil. Copilul poate să ajungă la o astfel de stare ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic din toate acestea. De ce? [Din cauza] părinţilor. Este lucru important să altoiască cineva un pom. Acest lucru este totul, dar poate să nu însemne nimic dacă, din clipa altoirii, pomul nu mai este îngrijit pentru a deveni un pom domestic, roditor. Este nevoie de multă îngrijire pentru ca altoiul să se dezvolte normal. Tot ceea ce fac părinţii pentru copil influenţează benefic copilul şi, de fiecare dată, putem spune că se lucrează o minune cu acesta. De fiecare dată, copilul este altoit într-un anume fel cu harul lui Dumnezeu. Sfânta Împărtăşanie, Sfântul Maslu, orice rugăciune, închinarea la Maica Domnului sau la un sfânt, mersul la biserică, sărutarea icoanelor, toate acestea şi celelalte asemenea lor influenţează benefic pe copil, ori de câte ori se întâmplă. Dar, pe de alta parte, toate acestea pot fi ca şi când nu s-ar întâmpla dacă copilul nu este ajutat pe măsura pentru ca încet-încet, pe măsură ce creşte, să participe el însuşi la lucrarea aceasta pe care o face harul lui Dumnezeu asupra lui – harul este acel lucru străin de copil, străin de noi, care este din afara lumii, care vine de la Dumnezeu – şi să conlucreze cu harul pentru a ajunge acolo unde trebuie să ajungă. Pentru ajutorarea copilului, în vederea conlucrării lui cu harul, nu este suficient să-i spunem ce sa facă. Este important de unde vin sfaturile. Vin de la un părinte care are în el harul lui Dumnezeu, este renăscut duhovniceşte? Dacă presupunem că un părinte este sfânt şi de fiecare dată are cea mai potrivită atitudine faţă de copil, ca un om născut din nou cu adevărat, aceasta nu înseamnă că în mod necesar copiii lui vor apuca pe drumul cel bun. Este posibil să nu se întâmple acest lucru! Pentru că ceea ce va deveni fiecare copil depinde de harul lui Dumnezeu, depinde de educaţia şi creşterea pe care i-o vor da părintii, dar depinde şi de voia lui. În special în vremea noastră, inimile noastre s-au împietrit, s-au închis şi rămân în întuneric, în captivitatea iubirii de sine, a egoismului şi tot ceea ce face cineva face fiind influenţat de conţinutul iubirii faţă de el însuşi şi, de aceea, totul eşuează. Într-o ultimă analiză, în clipa în care cineva-l ceartă pe copil sau îl îngrijeşte, îi vorbeşte în aşa fel încât vorba lui îl slujeşte pe el însuşi, se comportă de aşa manieră încât să-şi slujească sieşi. Arată ce trebuie făcut, pedepseşte, mustră în aşa fel încât să fie satisfăcut interesul lui. Dacă această tendinţă nu moare, dacă nu este biruită, costul plătit va fi foarte mare. Trăim în întuneric, suntem orbi, şi nu putem nici să vedem cu adevărat, nici să înţelegem, nici să avem atitudinea care trebuie faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi şi, bineînţeles, faţă de copii. Dacă nu moare în noi această pornire egoistă, nu ne aflăm pe drumul mântuirii şi, prin urmare, nu putem nici pe copii, atât cât depinde de noi, să-i conducem pe drumul mântuirii. Sigur, Dumnezeu poate să găsească mijloace să-i conducă El Însuşi direct la mântuire. Exista astfel de situaţii, în care părinţii nu s-au interesat niciodată pentru copii şi, în cele din urmă, copiii, odată cu dezvoltarea lor ca personalităţi libere au devenit oameni sfinţi. Au devenit flori din mărăcini. Aşa cum, de multe ori, se întâmplă să crească din mărăcini flori. Să ne gândim un pic mai profund şi să vedem dacă nu cumva este nevoie să schimbăm strategia noastră radical, din rădăcina. Uneori văd foarte clar că părinţii care întâmpina greutăţi trebuie tocmai să înceteze să gândească aşa cum gândesc şi să înceteze a proceda asa cum procedează, să înceteze a mai sfătui copiii ca pâna atunci sau să pedepsească şi să controleze aşa cum o faceau. Dacă acest lucru nu se întâmplă nu vor putea afla puncte de contact cu copiii lor pentru a-i ajuta atât cât se poate şi atât cât le permite personalitatea copiilor. Este nevoie de o schimbare radicală şi definitivă a părinţilor. Deoarece, însă, pentru o perioadă prea îndelungată au fost învăţaţi să vorbească să sfătuiască sau să se comporte într-un anume fel, totul a devenit obisnuinţă. La Sfintii Apostoli, la primii creştini, apoi la martirii Bisericii, la cuvioşi, vedem că nu sunt într-o nesfârşită căutare şi nu se află tot timpul în dilemă, întrebând mereu cum e bine. Apostolii, ucenicii acestora, creştinii Sfintei Evanghelii, ulterior martirii, apoi cuvioşii, ne conving ca ceea ce au dorit au aflat, şi, din momentul acela, toată grija lor este ca nu cumva să piardă ceea ce au dobândit şi este foarte dificil să se schimbe. PR. DANIEL NOAPTEŞ Rugăciune către Sfinții 40 Mucenici din Sevastia Veniți, popoare, să-i cinstim cu evlavie pe Sfinții lui Dumnezeu, pe cei patruzeci de Mucenici din Sevasta, care pentru lupta lor au dobândit cununi luminoase și nestricăcioase. O, voi, care vă bucurați de cinstirea întregii Biserici, care ați dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni prin moaștele voastre, fiți ocrotitorii noștri, ai celor ce vă cinstim pomenirea. Rugați-vă pentru noi, fericiților Mucenici, ca să dobândim tărie în lupta cu patimile, răbdare în îndurarea necazurilor, credință nestrămutată în făgăduințele Domnului, smerenie adevărată și mântuirea sufletelor noastre. Nu ne lăsați pe noi să cădem fără de ridicare în adâncul deșertăciunii acestei lumi, nu ne lăsați să ni se împietrească de tot inimile în nepăsarea timpului în care trăim, nu lăsați să înghețe inimile în viforul acestui veac. Zid de apărare să fiți împrejurul nostru și loc de scăpare din cursele vrăjmașului. O, preacinstit Sobor, tămăduiește neputințele noastre, ale credincioșilor slăbiți pe cale, ca să nu ne biruiască și să nu ne batjocorească necuratul vrăjmaș, care încearcă în tot chipul să ne abată de la lupta cea mântuitoare. Voi, Sfinților Mucenici, care toate le-ați suferit cu îmbărbătarea Duhului Sfânt, în credință și rugăciune îndelungată, nu încetați să ne întăriți și pe noi, cei ce ne minunăm de tăria sufletelor voastre strigând Domnului: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Cel ce Te proslăvești în sfinții Tăi, slavă Ție! Amin! SFINŢILOR 40 MUCENICI RUGAŢI-VĂ PENTRU NOI PĂCĂTOŞII! ROF. ROMINA(ROMICA) NOAPTEŞ Redacţia Pr.Dănuţ(Daniel)Noapteş Secretarde redacţie:Romica Noapteş Email:parinteledaniel2009@yahoo.com VĂ ROG SĂ NU ARUNCAŢI ACEST BULETIN DUPĂ CE ÎL CITIŢI , DAŢI-L ŞI ALTOR RUDE CARE NU AU PRIMIT CÂND AM TRECUT PE LA EI! VĂ MUŢUMESC! NUMERELE DE TELEFON UNDE PUTEŢI SĂ NE CONTACTAŢI LA NEVOIE: PR. PAROH GHEORGHE MARCIAN-0751156129 PR. II NOAPTEŞ DANIEL-0723071018

BULETINUL PAROHIEI INDEPENDENTA-CALARASI NR. 21

BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA RACLA DIN SFÂNTA NOASTRĂ BISERICĂ CU PĂRTICĂ DE SFINTE MOAŞTE DE LA SFINŢII 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA PE CARE ÎI VOM SĂRBĂTORI PE 9 MARTIE! DRAGII NOȘTRI CITITORI VĂ REAMINTIM ÎNCĂ O DATĂ CĂ ÎN SFÂNTA NOASTRĂ BISERICĂ AVEM UN ODOR DE MULT PREȚ: PĂRTICICĂ DE SFINTE MOAȘTE DE LA SFINȚII 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA, DE CARE NU TREBUIE SĂ UITĂM ÎN TOATE MOMENTELE VIEȚII NOASTRE ȘI LA CARE TREBUIE SĂ VENIM CU TOATĂ CREDINȚA ȘI EVLAVIA PENTRU A LE MULȚUMI ȘI A LE CERE AJUTOR LA NEVOIE! FOAIE PENTRU ÎNTĂRIRE SUFLETEASCĂ ŞI MISIUNE CREŞTINĂ ANUL IX, NR. 21, MARTIE 2018 Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor Fragmente din viaţa Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia - Ocrotitori ai Bisericii şi satului Independenţa Cei 40 de sfinti mucenici prăznuiţi pe 9 martie au format o comunitate de mărturisitori ce au mărturisit pe Hristos, fiind aruncaţi într-un lac îngheţat, unde s-au încălzit prin dragostea cu care se sprijineau, se îmbărbătau şi se îndemnau unul pe altul. Oare nu cu atât mai mult ne aduc ei aminte şi de sfintii închisorilor? Ne aducem aminte, de pildă, de un Mircea Vulcănescu, ce reuşea să îmbărbăteze atât de mult sufletele celor împreună-închişi cu el, încât, din această cauză, a fost trimis în beciul infect şi plin de apă al închisorii, acolo făcându-se pe sine pat şi pătură pentru a salva viaţa unui frate mai tânar, jertfindu-şi-o pe a sa. Înduioşătoarea scrisoare-testament a Sfinţilor cei 40 de mucenici nu poate să nu ne ducă cu gândul la îndemnul rostit de Sf. Mărturisitor Valeriu – Acum este timpul pentru pocăinţă! Iată că “mesajul”, îndemnul mucenicesc este acelaşi în toate timpurile şi locurile de prigoană. Şi poate fi la fel de smintitor pentru cei care nu înteleg că pocăinţa, departe de a fi “cedare” sau “defetism”, înseamnă adevărata înţelepciune şi cea mai puternică armă în războiul nevăzut şi văzut. De altfel, curăţia sufletească a unor Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Gheorghe Jimboiu, Constantin Oprişan, Virgil Maxim şi mulţi alţii – curăţie care era sinceritatea dragostei faţă de Dumnezeu şi respingerea hotărâtă a gândurilor răutăţii – este o altă trăsătură dumnezeiască ce ne aduce aminte, în această zi de prăznuire, şi de Sfinţii mucenici şi mărturisitori ai închisorilor. Sfinţii 40 de mucenici din lacul Sevastia ne sunt, astfel, cu adevarat dreptar de viaţă duhovnicească şi de împreună-lucrare. Din păcate, ne sunt şi mustrare… Deoarece vedem aici că împreună-pătimirea, unitatea de nezdruncinat a comunităţii frăţeşti întemeiate pe iubire, jertfă, slujire şi pocăinţă, este exact ce ne lipseşte nouă, în aceste vremuri. Şi dacă în ceata celor 40 de mucenici tot a fost unul care a slăbit în credinţă şi a apostaziat, în ciuda tuturor încurajărilor celorlalţi, în cazul nostru – în care vrajba, răutatea şi suspiciunea între fraţi sunt la cote maxime, când singurătatea şi izolarea ne copleşesc, când dragostea frăţească nu numai că se răceşte, dar chiar este înlocuită de ură – oare cum va fi pentru noi în ceasul încercărilor celor mari? Înfricoşătoare întrebare şi perspectiva… Să ne rugăm Sfinţilor cei 40 de mucenici şi sfinţilor închisorilor să ne lumineze şi să ne povăţuiască în căile în care vom merge! Din Testamentul Sfinţilor cei 40 de mucenici: “(…) Aşadar, vă rog, frate Crispine, să vă depărtaţi de orice poftă şi orice rătăcire lumească. Căci mărirea lumii este înşelătoare şi neputincioasă, înfloreşte pentru puţin şi se veştejeste ca iarba grădinii, primind sfârşitul mai repede ca începutul. Mergeţi mai degrabă la iubitorul de oameni Dumnezeu, care dăruieşte bogăţie neîmpuţinată celor care aleargă la El şi dă ca răsplată viaţa veşnică celor ce cred în El. Timpul acesta este folositor celor care vor să se mântuiască, oferind prilejul potrivit pentru pocăintă, pentru practiarea adevăratei vieţuiri a celor care nu amâna nimic pentru viitor. Căci schimbarea vieţii este neprevăzută. Şi chiar de ai cunoaşte-o, vezi ceea ce este de folos şi arată în modul acesta curăţia credinţei, pentru ca prin aceasta să ştergi urma păcatelor săvârşite înainte. „Căci în starea în care te vor găsi, spune Domnul, în aceea te voi şi judeca”*. Sârguiţi-vă, aşadar, să fiţi fără greşeală în poruncile lui Hristos, ca să scapaţi de focul cel nestins şi veşnic. Căci glasul dumnezeiesc striga: „Timpul s-a scurtat!” Mai presus de toate, cinstiţi iubirea, căci numai ea singură respectă datoria iubirii frăţeşti şi se supune legii dumnezeieşti. Căci prin fratele cel văzut se cinsteşte Dumnezeul cel nevăzut. Dacă pe toţi născuţi din aceeaşi mamă cuvântul îi numeşte fraţi, tot aşa sunt socotiţi toţi cei care iubesc pe Hristos. Într-adevar, Sfântul nostru Dumnezeu şi Mântuitor a spus că sunt fraţi între ei, nu cei ce sunt părtaşi firii, ci cei uniţi în credinţă, prin vieţuirea lor cea mai bună şi care „împlinesc voia Tatălui lor din ceruri.” Din testamentul celor 40 de mucenici, „Actele Martirice“, 1982). PR. DANIEL NOAPTEŞ Tot din viaţa celor 40 de mucenici mai aflăm: “Aducîndu-i la judecată, tiranul Agricolae, mai întîi i-a lăudat cu viclenie, ca să-i înşele; apoi, văzînd că nu se supun, le-a spus să respecte împărăteştile legi şi să jertfească zeilor, ca să nu fie munciţi şi pedepsiţi cu moartea. Iar ostaşii Împăratului ceresc au răspuns: “Dacă pentru împăratul pămîntesc am arătat atîta vitejie în războaie, precum ştii, apoi cîtă vitejie şi jertfă se cuvine să aducem noi Împăratului Celui fără de moarte, Ziditorul tuturor?” Iar păgînul eparh, văzînd statornicia lor în credinţă, le-a zis: “Una din două alegeţi: Ori să vă închinaţi zeilor şi să le aduceţi jertfe, ca să luaţi daruri de la împăratul, ori, dacă nu vă supuneţi, veţi fi lipsiţi de dregătorie şi veţi suferi “Noi sîntem creştini, au răspuns ei, şi pentru Împăratul nostru Iisus Hristos sîntem gata a ne jertfi şi a muri”. Acestea zicînd sfinţii, au fost aruncaţi în temniţă, pînă ce eparhul se va gîndi cu ce fel de moarte să-i piardă. Iar sfinţii, intrînd în temniţă ca într-o biserică, şi-au plecat genunchii la rugăciune, zicînd: “Scoate-ne pe noi, Doamne, din ispită şi din smintelile celor ce fac fărădelege“. La miezul nopţii, pe cînd se rugau, li s-a arătat Domnul, zicîndu-le: “Bun este începutul nevoinţei voastre. Iar cel ce va răbda pînă la sfîrşit, acela se va mîntui” (Matei 10, 22). Acest glas de sus auzindu-l toţi, s-au bucurat şi s-au rugat pînă dimineaţa. După şapte zile Sfinţii au fost scoşi din temniţă şi aduşi la judecata nedreaptă. Pe cale, fericitul Chirion fiind mai tare în credinţă îi sfătuia pe prietenii săi, zicînd: “Fraţilor, să nu ne temem! Oare nu ne-a ajutat Dumnezeu în războaie, cînd Îl chemam şi îi biruiam pe vrăjmaşi care erau atît de mulţi? Dar acum numai trei s-au ridicat asupra noastră: Satana, Liciniu şi Agricolae, eparhii Armeniei, sau mai bine zis numai satana, vrăjmaşul nostru cel nevăzut. Oare unul singur va putea să ne biruiască pe noi patruzeci? Să nu fie!“ Deci i-a întrebat eparhul dacă se leapădă de Hristos ca să jertfească idolilor. Dar ei nici n-au vrut să audă. Apoi le-au promis dregătorii şi averi, numai să împlinească porunca împăratului. Ei însă strigau într-un glas: “Noi sîntem ostaşii lui Hristos şi sîntem gata să murim pentru El. Iar averile şi cinstea împăratului nu ne trebuie, căci aşteptăm răsplata vieţii viitoare”. Atunci eparhul a poruncit să-i bată cu pietre şi să-i arunce din nou în temniţă. Aici s-au rugat sfinţii lui Dumnezeu pînă tîrziu, iar la miezul nopţii au auzit un glas de sus: “Cel ce crede în Mine, de va şi muri, va fi viu. Îndrăzniţi şi nu vă temeţi de munci, că în curînd se vor sfîrşi. Ci răbdaţi puţin şi veţi primi cununi de biruinţă!“ A doua zi Sfinţii 40 de Mucenici au fost scoşi din nou la judecată. Ei însă au răspuns eparhului într-un glas: “Făceţi-ne orice voiţi, că noi sîntem creştini şi nu ne vom închina idolilor!” Auzind aceasta eparhul, s-a sfătuit cu ai săi şi a hotărît să-i arunce în temniţă pînă seara. Apoi a dat sentinţă de moarte şi anume să fie dezbrăcaţi de haine şi aruncaţi în lacul Sevastiei din apropiere, ca să moară de frig, fiind iarnă şi ger. Auzind Sfinţii Mucenici hotărîrea de condamnare la moarte prin îngheţare, au dat laudă lui Dumnezeu şi s-au rugat cu lacrimi să le dea putere a răbda chinurile pînă la sfîrşit. Apoi, îmbărbătîndu-se unul pe altul, s-au sfătuit în ce loc doresc să li se aşeze cinstitele moaşte după ce vor lua cununa muceniciei. La îndemnul celor mai viteji dintre ei, Meletie, “ostaşul lui Hristos”, împreună cu alţi doi, a scris o scrisoare de mărturisire şi de îndemnare către fraţii lor de acasă. Scrisoarea s-a păstrat pînă astăzi sub numele de “Testamentul Sfinţilor 40 de martiri ai lui Hristos, care s-au săvîrşit în Sevastia”. La asfinţitul soarelui, Sfinţii 40 de Mucenici au fost dezbrăcaţi de haine şi aruncaţi goi în lacul îngheţat al Sevastiei. Era ger cumplit şi se chinuiau de iuţimea frigului. Dar ei strigau la Dumnezeu să le dea putere şi răbdare pînă la sfîrşit. Unii mai slabi strigau: “Iute este gerul”. Iar cei mai tari, răspundeau: “Dulce este raiul!” Alţii ziceau: “Rece este gheaţa!” Ceilalţi îi îmbărbătau, zicînd: “Fierbinte este dragostea de Dumnezeu!” Şi aşa se întăreau unii pe alţii, luptîndu-se cu frigul şi durerea. Pe malul lacului se afla o baie cu apă caldă, ca cei ce se vor lepăda de Dumnezeu să scape acolo de moarte. Şi iată că un ostaş din cei patruzeci, slăbind de ger, a alergat la acea baie şi cum a deschis uşa a căzut jos mort, pentru că se depărtase Duhul Sfînt de la el. Pe la miezul nopţii o rază dumnezeiască s-a revărsat din cer, a topit gheaţa şi a încălzit pe Sfinţii Mucenici. Apoi s-au coborît din văzduh 40 de cununi strălucitoare peste capetele ostaşilor lui Hristos. Una, însă, plutea deasupra, căci unul din ei se lepădase. Atunci un ostaş ce păzea pe mucenici, văzînd cununa a strigat: “Şi eu sînt creştin”. Apoi, dezbrăcîndu-se, s-a aruncat în lac şi cununa s-a aşezat pe capul lui.” […](Sursa – Vietile Sfintilor). SFINŢILOR 40 MUCENICI RUGAŢI-VĂ PENTRU NOI PĂCĂTOŞII! PROF. ROMINA(ROMICA) NOAPTEŞ Redacţia Redactor: Pr. Dănuţ(Daniel) Noapteş Secretar de redacţie: Romica Noapteş Email:parinteledaniel2009@yahoo.com VĂ ROG SĂ NU ARUNCAŢI ACEST BULETIN DUPĂ CE ÎL CITIŢI DAŢI-L ŞI ALTOR RUDE CARE NU AU PRIMIT CÂND AM TRECUT PE LA EI! VĂ MUŢUMESC! NUMERELE DE TELEFON UNDE PUTEŢI SĂ NE CONTACTAŢI LA NEVOIE: PR. PAROH GHEORGHE MARCIAN-0751156129 PR. II NOAPTEŞ DANIEL-0723071018

BULETINUL PAROHIEI INDEPENDENTA - CALARASI NR. 20

Rugați-vă pentru noi, fericiților Mucenici, ca să dobândim tărie în lupta cu patimile, răbdare în îndurarea necazurilor, credință nestrămutată în făgăduințele Domnului, smerenie adevărată și mântuirea sufletelor noastre. Nu ne lăsați pe noi să cădem fără de ridicare în adâncul deșertăciunii acestei lumi, nu ne lăsați să ni se împietrească de tot inimile în nepăsarea timpului în care trăim, nu lăsați să înghețe inimile în viforul acestui veac. Zid de apărare să fiți împrejurul nostru și loc de scăpare din cursele vrăjmașului. (DIN ACATISTUL SFINŢILOR 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA-9 MARTIE) BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA FOAIE PENTRU ÎNTĂRIRE SUFLETEASCĂ ŞI MISIUNE CREŞTINĂ ANUL VIII, NR. 20, DECEMBRIE 2017 Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor De ce e bine să ne dorim să ajungem la sfinţenie? La vremea Postului închinat Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, pe care cu răbdare îl vom încheia în curând, ne-am dorit fiecare să simţim prezenţa lui Dumnezeu în viaţa nostră ca o pregustare a ceea ce ne aşteaptă în veşnicie. Proclamarea unui om ca sfânt în Biserica Ortodoxă arată că acel om a ajuns să se unească cu Hristos încă din timpul vieţii, iar moartea a fost doar o trecere spre Împărăţia Cerurilor, o trecere spre o viaţă în care unirea cu Dumnezeu este deplină. Astfel omul proclamat întregii Bisericii ca sfânt nu este omul cel vechi, cu multe fapte bune, câteva păcate şi multe slăbiciuni ci este omul înnoit, înviat alături de Hristos, omul plin de harul lui Dumnezeu, omul care astăzi sălăşluieşte în sânurile Sfintei Treimi. Abia acest om poate fi considerat un model de trăire pentru întreg poporul. Lui putem să ne închinăm în icoană şi putem să i ne adresăm în rugăciune căci ştim că toată puterea îi vine de la Dumnezeu şi nu mai există slăbiciune şi păcat. Atunci putem să-i încredinţăm cu bucurie dorinţele şi speranţele noastre pentru că ştim că toate le poate în Hristos. Oricât de mult s-ar uni oamenii cu Hristos pe pământ, unirea deplină cu El vine doar prin moarte şi Înviere. Din acest motiv nu sunt canonizaţi oameni în viaţă, pentru că viaţa lor nu este desăvârşită şi nu este gata pentru a fi arătată ca model. E normal să vrem oameni duhovniceşti printre noi, preoţi cu har, monahi îmbunătăţiţi, ierarhi dumnezeişti ca Sf. Ioan Gură de Aur, dar trebuie să fim conştienţi că sfinţii pot comunica cu noi la fel de real şi de profund ca şi cei din jurul nostru. Cât de minunat lucrează Maica Domnului în viaţa unui creştin! Cât de concret ne ajută! Cât de mult ne încurajează! Cine nu vorbeşte cu ea? Cine nu i-a cerut ajutorul? E plină Biserica de sfinţi, iar noi ne plângem că nu mai avem oameni cu har printre noi.... Dacă am ţine legătura cu sfinţii şi cu Maica Domnului prin rugăciune, atunci viaţa duhovnicească a membrilor Bisericii ar arăta astfel azi. Ar apărea mulţi mai mulţi oameni duhovniceşti. E bine să ne rugăm chiar şi pentru cei pe care îi vedem având o viaţă foarte îmbunătăţită, căci cu siguranţă au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. E frumos să imităm ceea ce vedem curat şi ziditor la cei din jur, dar să fim cu mare grijă ca atunci când îi vedem cuiva slăbiciunile şi păcatele să zicem: „iartă-l Doamne că e robul tău, luminează-l şi nu-l lăsa să rămână în întunericul păcatului său!”. Astăzi ca dintotdeauna este o adevărată fugă după duhovnicii îmbunătăţiţi, mănăstirile cu astfel de oameni fiind pline non-stop de creştini care vin să ceară sfat sau tămăduire pentru problemele lor. Şi ei pot greşi, şi ei pot da uneori sfaturi greşite. Nu trebuie să alergăm la ei ca la instanţa supremă în materie de credinţă. Fiecare om trebuie să-şi aibă duhovnicul propriu, de recomandat cât mai aproape de casă, şi nu un părinte aflat la sute de km depărtare, care este asaltat mereu de oameni, pentru că el cu siguranţă nu va avea timp. În ceea ce priveşte problemele de credinţă ultimul cuvânt îl are Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, care întâlnindu-se sub călăuzirea Duhului Sfânt decide ceea ce este bine pentru mântuirea întregului popor. Poate ştiţi, poate nu, nici măcar hotărârile Sinodului Bisericii Ortodoxe nu sunt definitive şi de netăgăduit, adevărul lor fiind testat prin acceptarea în mijloclul poporului. În istoria bisericii universale au fost sinoade care au luat măsuri greşite, care ulterior n-au fost primite de popor. Concluzia e simplă: Să luam ca model de trăire pe Hristos şi viaţa lui întreagă, plină de fapte mari şi de minuni, pe Maica Domnului, cea care este mai curată şi mai sfântă decât toţi îngerii din cer, şi pe sutele de mii de sfinţi care ne-aşteaptă blânzi în icoană să le cerem ajutorul. Oamenii sfinţi din viaţa noastră nu trebuie idolatrizaţi, lăudaţi sau ridicaţi în slăvi excesiv, ci trebuie imitaţi pe cât posibil, iar atunci când greşesc ne rugăm pentru ei că au mare nevoie. Să-l aveţi ca limită pe Cel Nelimitat, ca Măsură pe Cel nemăsurat, şi abia atunci veţi vedea că faptele bune ale oamenilor sunt abia un slab început în perspectiva lui Dumnezeu. „Fiţi dar voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este!” “Învăţaţi-vă de la Mine, ca sunt blând şi smerit cu inima!” PR. DANIEL NOAPTEŞ Despre Sfinţii Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi Dimitrie cel Nou, Basarabov • Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a trăit în a doua jumătate a secolului al III-lea, în cetatea Tesalonicului din Grecia, unde se găsesc şi moaştele acestuia, ziua de pomenire fiind 26 octombrie. Biserica actuală în care se află moaştele Sfantului Mucenic Dimitrie (Tesalonic, Grecia) a fost construită la puţin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformată în moschee în anul 1493 şi redată cultului creştin în 1912. • Iar Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Basarabov, a trăit cu aprox. 1000 de ani mai târziu, pe pământul Bulgariei de azi, fiind pomenit la 27 octombrie, sfintele lui moaşte aflându-se, din secolul al XVIII-lea, în catedrala patriarhală din Bucureşti. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie şi Cuviosul Dimitrie cel Nou Modele de trãire crestinã Cei doi sfinti Dimitrie, sãrbãtoriti unul dupã altul în inima toamnei, reprezintã douã modele diferite de viatã crestinã: – luptãtorul pentru credintã si pustnicul. • Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a renuntat la glorie şi la bogãtie pentru a propovãdui dreapta credintã si a murit ca ostaş mãrturisitor al lui Hristos; • Cuviosul Dimitrie a fugit de lume şi, ascuns în pãdure, s-a rugat toatã viaţa. Bunicii noştri i-au iubit, au spus poveşti şi despre unul, şi despre celãlalt, şi au fãcut, din zilele lor de sãrbãtoare, un moment important al vieţii lor. PR.DANIEL NOAPTEȘ Sfântul Mucenic Dimitrie, într-o poveste aromânã despre dragoste si sacrificiu… Se zice cã, odatã, Sfântul Dimitrie si Sfântul Gheorghe au poposit la casa unui om, a cãrui nevastã tocmai nãscuse un bãiat. Noaptea, cei doi sfinti au auzit ursitoarele spunând: – Copilul se va îneca în ziua nuntii sale, când va trece cu mireasa peste râu! Ca sã-l salveze, sfintii l-au rugat pe om sã-i invite la nunta bãiatului. Peste ani, cei doi sfinti s-au dus sã-l salveze. La trecerea peste râu, Sfântul Dumitru si-a schimbat calul cu calul mirelui. Dar nu stiu cum s-a întâmplat, cã armãsarul Sfântului s-a poticnit, cu coada l-a stropit pe mire si acesta s-a înecat. Atunci sfintii L-au rugat pe Dumnezeu: – Doamne, învie-l, cãci nici nu a apucat sã se însoare! – Îi dau viatã numai dacã cineva îi va da din zilele lui. Pãrintii bãiatului au refuzat. Dar mireasa a iesit în fatã si, pentru cã nu avea voie sã vorbeascã, cum e obiceiul la aromâni, si-a despletit pãrul si l-a împãrtit în douã, fãcând semn cã îi dã mirelui jumãtate din zilele vietii ei. Bãiatul a înviat si cei doi soti au trãit fericiti câte le-au fost zilele… DRAGII NOȘTRI CITITORI VĂ REAMINTIM ÎNCĂ O DATĂ CĂ ÎN SFÂNTA NOASTRĂ BISERICĂ AVEM UN ODOR DE MULT PREȚ: PĂRTICICĂ DE SFINTE MOAȘTE DE LA SFINȚII 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA, DE CARE NU TREBUIE SĂ UITĂM ÎN TOATE MOMENTELE VIEȚII NOASTRE ȘI LA CARE TREBUIE SĂ VENIM CU TOATĂ CREDINȚA ȘI EVLAVIA PENTRU A LE MULȚUMI ȘI A LE CERE AJUTOR LA NEVOIE! Redacţia Redactor: Pr. Dănuţ(Daniel) Noapteş Secretar de redacţie: Romica Noapteş Email:parinteledaniel2009@yahoo.com VĂ ROG SĂ NU ARUNCAŢI ACEST BULETIN DUPĂ CE ÎL CITIŢI DAŢI-L ŞI ALTOR RUDE CARE NU AU PRIMIT CÂND AM TRECUT PE LA EI! VĂ MUŢUMESC! NUMERELE DE TELEFON UNDE PUTEŢI SĂ NE CONTACTAŢI LA NEVOIE: PR. PAROH GHEORGHE MARCIAN-0751156129 PR. II NOAPTEŞ DANIEL-0723071018 PROF. ROMINA(ROMICA) NOAPTEŞ

BULETINUL PAROHIEI INDEPENDENTA-CALARASI NR.19

Rugați-vă pentru noi, fericiților Mucenici, ca să dobândim tărie în lupta cu patimile, răbdare în îndurarea necazurilor, credință nestrămutată în făgăduințele Domnului, smerenie adevărată și mântuirea sufletelor noastre. Nu ne lăsați pe noi să cădem fără de ridicare în adâncul deșertăciunii acestei lumi, nu ne lăsați să ni se împietrească de tot inimile în nepăsarea timpului în care trăim, nu lăsați să înghețe inimile în viforul acestui veac. Zid de apărare să fiți împrejurul nostru și loc de scăpare din cursele vrăjmașului. (DIN ACATISTUL SFINŢILOR 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA-9 MARTIE) BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA FOAIE PENTRU ÎNTĂRIRE SUFLETEASCĂ ŞI MISIUNE CREŞTINĂ ANUL VII, NR. 19, DECEMBRIE 2016 Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor De ce umblă preotul cu icoana înaintea praznicului Nașterii Domnului? După cei opt ani petrecuți în mijlocul credincioșilor Parohiei Independența pot spune că majoritatea credincioșilor la care mergem în vizite pastorale pe parcursul anului înțeleg și cunosc semnificația acestora. Însă există și un anumit procent care încă mai asteaptă lămuriri unele bine intenționate iar altele din pură curiozitate pentru a vedea dacă avem răspunsuri și pentru ei și de aceea am considerat că ar fi binevenit un scurt comentariu la această întrebare pe care am primit-o direct de la un enoriaș anul trecut. Vă promiteam la începutul demersului meu de catehizare prin intermediul acestui Buletin Parohial că sunt deschis la sugestii și propuneri venite din partea cititorilor și iată că am încercat și de astă dată să mă țin de cuvânt considerând că pe acest subiect acum e momentul cel mai potrivit să discutăm. Faptul că semnalul a fost pozitiv din partea tuturor mi-a dat curaj să merg mai departe și să încercăm să ne ridicăm de fiecare dată la așteptările dumneavoastră cautând teme care prezintă interes, ne întăresc credința și ne sporesc numărul credincioșilor prezenți în Sfânta Biserică la Sfânta Liturghie și celelalte slujbe pe care le oficiem cu drag pentru slava lui Dumnezeu. Revenind la întrebarea de care aminteam, trebuie să spunem că umblatul cu icoana nu reprezintă altceva decât vestirea unei mari bucurii duhovnicești, în cazul nostru ne referim la Nasterea Domnului, când întreaga făptură văzută și cea nevazută se pregătește de sărbatoarea Întruparii Fiului lui Dumnezeu, iar dacă ne referim la Botezului Mântuitorului, ne aducem aminte că apele se sfințesc și întreaga natură se înnoiește, bucurie mare cuprinzând tot poporul credincios. Și din punct de vedere liturgic putem spune că umblatul cu icoana este o slujbă pe care preotul o săvârșește în afara Bisericii, pentru că atunci când poposim la casele dumneavoastră cântăm o cântare frumoasă care se numește Troparul Nașterii Domnului, pe care o puteți auzi mai apoi și la slujba din ziua de Crăciun. De aceea umblatul cu icoana este și o invitație pentru dumneavoastră de a lua parte la minunata și sfințitoarea slujbă care va avea loc în ziua Praznicului mult așteptat de cei mici dar și de cei mari deopotrivă. Mai sublinez încă o dată că umblatul cu icoana nu a apărut în vremurile noastre ci această practică o întâlnim încă din primele veacuri creștine când Sărbătoarea Nașterii Domului era unită cu Boboteaza, lucrul acesta îl găsim menționat în scrierile din vechime ale Părinților Bisericii noastre strămoșești. Un alt înțeles duhovnicesc al acestei vizite pastorale cu Icoana Nașterii Domnului este acela a ne arăta și a vă împărtăși bucuria pe care noi o simțim ca slujitori ai Sfintelor Altare că Hristos-Domnul se naște în mod simbolic în fiecare an pentru noi toți și pentru a noastră mântuire și acest lucru atât de important nu trebuie pierdut din vedere și de aceea el trebuie reînnoit în fiecare an pentru sporirea evlaviei și a sentimentului religios în comunitatea noastră. Indiferent de ce mai spun unele persoane răutăcioase pe care le auziți pe la televizor, noi preoții vă mărturisim că nu ne supărăm nici pe cei ce ne critică și ne judecă uneori pe nedrept ci ne rugăm și pentru aceia, pentru aducerea lor pe drumul cel bun și dincolo de micile răutăți să rămână bucuria revederii cu fiecare dintre membrii familiilor dumneavoastră pentru a fi părtași cu toții la această veste bună a Nașterii Domnului Iisus pe care o așteptăm cu multă bucurie în fiecare an cu sufletele cât mai curate să ne ajute Tatăl cel Ceresc cel lăudat în Treime. PR. DANIEL NOAPTEŞ Hai copii la colindat! Dragi părinți și copii colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei străvechi, desigur precreștin, dar care, în timp, a ajuns să facă, s-ar zice, casă bună cu creștinismul. Văzând că de la un an la altul a început să mai scadă numărul copiilor care vin să ne viziteze cu colindul am încercat să vedem care este cauza acestui fenomen care tinde să ia amploare la nivelul întregii țări. Am găsit și câteva argumente din partea părinților dar și a copiilor dar care nu mi s-au părut întemeiate referindu-se mai mult la comoditate decât la scăderea sentimentului religios. De aceea am considerat de folos să aștern câteva gânduri despre ce înseamnă colindele pentru poporul nostru creștin și cum au contribuit la păstrarea credinței de-a lungul Istoriei. Cântecelele pe care copiii le intonează la casele noastre se spune frumos în Tradiție că atrag norocul sau binecuvântarea asupra oamenilor și gospodăriilor, pentru tot anul care urmează. În vechime, colindele erau denumite ca fiind, de preot, de păstor, de fată mare și erau cântate de grupuri de bărbați așa cum se întâmpla și în satul nostru și se mai întâmplă și acum uneori. O categorie importantă de colinde sunt strict legate de Nașterea Domnului, evocând închinarea magilor la Betleem, sau panica și viclenia lui Irod (Irozii), culminând cu tăierea pruncilor (cei 14000, pe care Biserica îi pomenește pe 29 decembrie). Cu colindatul umblă copiii, flăcăii, iar în unele sate chiar și barbatii însurati astfel: copiii merg ziua cu colindul, până la apusul soarelui merg flăcăii, iar noaptea bărbații. Colindele poartă prin veacuri cuvântul tainic al Nașterii Sfinte. Ele sunt o sinteză a spiritului creator și religios al poporului român. Bucuria colindului este nemărginită. De cum se lasă seara, copiii se adună și pornesc colinda. Chiar dacă ninge sau este ger de crapă pietrele, micuții se adună în cete și pornesc pe ulițele satului ca sa vestească Nașterea Mântuitorului. Se spune că la Crăciun cerurile sunt deschise, Dumnezeu aude rugăciunea omului corect, aude sufletul curat care este purificat în timpul postului, iar acum are dreptul de a-i cere lui Dumnezeu clemență pentru munca lui și sprijin pentru îndeplinirea tuturor dorințelor. Colindatul atât la țară cât și la oraș a rămas o sărbătoare a comunității, a copiilor și tinerilor care colindă ca și a celor care primesc colindători răsplătindu-i cu daruri și contribuind astfel la păstrarea datinilor străvechi. Dragi părinți și bunici îndemnați-vă copiii să meargă la colindat! PR.DANIEL NOAPTEȘ Ajutorul Sfântului Nicolae Dragi părinți, bunici și copii aş vrea să povestesc o întâmplare despre ajutorul minunat al Sfântului Nicolae al Mirei Lichiei. Aceasta mi-a fost istorisită de către un preot, de la care am primit un medalion cu chipul Sfântului Nicolae. Din păcate, nu i-am aflat numele. Ştiu doar că este din Petergof. El mi-a povestit: Sfântul Nicolae, mare şi grabnic ajutător al tuturor creştinilor, este pe bună dreptate numit Făcător de minuni. Cunosc multe cazuri ale ajutorului său; m-a ajutat şi pe mine, păcătosul. Odată, în timpul celui de-al doilea război mondial, m-am pomenit într-un loc pustiu împreună cu încă doi bărbaţi necunoscuţi. La un moment dat, ei s-au retras într-o parte şi au început să se sfătuiască. M-a cuprins neliniştea; din comportarea lor am simţit primejdie. În acea clipă m-am rugat Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni: „Părinte Nicolae, ajută-mă! Viaţa mea este ameninţată de o primejdie: aceştia doi au pus ceva la cale împotriva mea“. Şi deodată, la o depărtare de douăzeci-treizeci de metri, a apărut un bătrânel, îmbrăcat în alb. Ei l-au zărit şi cu cuvintele: „Să mergem, nu avem ce căuta aici“, au plecat. (Noi minuni ale Sfântului Nicolae, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, București, 2004, p. 14) DRAGII NOȘTRI CITITORI VĂ REAMINTIM ÎNCĂ O DATĂ CĂ ÎN SFÂNTA NOASTRĂ BISERICĂ AVEM UN ODOR DE MULT PREȚ: PĂRTICICĂ DE SFINTE MOAȘTE DE LA SFINȚII 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA, DE CARE NU TREBUIE SĂ UITĂM ÎN TOATE MOMENTELE VIEȚII NOASTRE ȘI LA CARE TREBUIE SĂ VENIM CU TOATĂ CREDINȚA ȘI EVLAVIA PENTRU A LE MULȚUMI ȘI A LE CERE AJUTOR LA NEVOIE! Redacţia Redactor: Pr. Dănuţ(Daniel) Noapteş Secretar de redacţie: Romica Noapteş Email:parinteledaniel2009@yahoo.com VĂ ROG SĂ NU ARUNCAŢI ACEST BULETIN DUPĂ CE ÎL CITIŢI DAŢI-L ŞI ALTOR RUDE CARE NU AU PRIMIT CÂND AM TRECUT PE LA EI! VĂ MUŢUMESC! NUMERELE DE TELEFON UNDE PUTEŢI SĂ NE CONTACTAŢI LA NEVOIE: PR. PAROH GHEORGHE MARCIAN-0751156129 PR. II NOAPTEŞ DANIEL-0723071018 PROF. ROMINA(ROMICA) NOAPTEȘ

BULETINUL PAROHIEI INDEPENDENTA-CALARASI NR 18

Rugați-vă pentru noi, fericiților Mucenici, ca să dobândim tărie în lupta cu patimile, răbdare în îndurarea necazurilor, credință nestrămutată în făgăduințele Domnului, smerenie adevărată și mântuirea sufletelor noastre. Nu ne lăsați pe noi să cădem fără de ridicare în adâncul deșertăciunii acestei lumi, nu ne lăsați să ni se împietrească de tot inimile în nepăsarea timpului în care trăim, nu lăsați să înghețe inimile în viforul acestui veac. Zid de apărare să fiți împrejurul nostru și loc de scăpare din cursele vrăjmașului. (DIN ACATISTUL SFINŢILOR 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA-9 MARTIE) BULETINUL PAROHIEI SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL INDEPENDENŢA FOAIE PENTRU ÎNTĂRIRE SUFLETEASCĂ ŞI MISIUNE CREŞTINĂ ANUL VII, NR. 18, OCTOMBRIE 2016 Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor Sărbătorile creştine şi bucuria lor pentru noi Dragi cititori ai Buletinului Parohial am ales în numărul acesta pentru dumneavoastră un articol în care ni se prezintă mai multe explicații legate de înțelesul adevărat al sărbătorilor noastre creștine și de cât de mult suntem datori să le cunoaștem însemnătatea acestora. În demersul meu am am ales în special un studiu al unui fost profesor de-al meu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și anume Pc. Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon cel care de altfel mi-a și fost model și imbold al acestui demers al meu de catehizare a dumneavoastră prin intermediul acestui Buletin Parohial care iată cu ajutorul lui Dumnezeu a ajuns la cel de-al 18-lea număr și sperăm să ducem mai departe acest șir al acestora atât timp cât voi avea sprijinul moral și material al celor care îl primiți cu drag și ne întoarceți gândurile cele bune pentru a continua lucrarea aceasta dimpreună cu d-na preoteasă cea care nu încetează nici un moment să mă încurajeze și să lucreze dimpreună cu mine. Sărbătorile creştine se înscriu în şirul celor mai mari daruri primite de la Dumnezeu, care bucură, îmbogăţesc şi înfrumuseţează considerabil viaţa noastră. Să observăm, însă, că frumuseţea şi bogăţia lor este dublă: şi materială, şi spirituală. Materială, în sensul că mesele sunt mai îmbelşugate decât în zilele de rând, trupul dispune de ore mai multe de odihnă şi somn, iar paleta distracţiilor este cât se poate de generoasă. Spirituală, întrucât sufletului i se oferă un răgaz binecuvântat pentru tihnă, linişte şi reculegere, timp mai mult pentru rugăciune şi lectură acasă, dar mai ales bucuria comuniunii liturgice în Sfintele Lăcaşuri. De aceea, dacă bucurăm trupul cu cele ce omeneşte e firesc, să nu uităm de suflet şi de bucuriile după care tânjeşte şi le aşteaptă... 1. Intenţii. În cateheza de faţă nu vom detalia aspecte ale bucuriilor materiale, pe care toată lumea le cunoaşte (şi, în bună măsură, nu le ratează!), ci le vom evoca pe cele din sfera spirituală, accesibile tuturor, dar trăite doar de către creştinii practicanţi. 2. Ce este de folos, aşadar, să ştim? Concret: semnificaţia cuvântului „sărbătoare”; principalele sărbători din cursul anului; originea şi semnificaţia lor; cum trebuie ţinute ca să fie de folos sufletesc şi ce înseamnă „bucurie liturgică”. a. Etimologia. Cuvântul „sărbătoare” provine din limba latină, adj. „servator-oris” însemnând „păzitor”, după cum verbul „servo-are” înseamnă „a păzi, a păstra, a veghea, a respecta”. Înţelegem, aşadar, că a „sărbători” înseamnă a „păzi”, a „păstra”, ori a „veghea” ceva, adică o datină, un obicei, un eveniment. b. Calendarul – ghidul creştinului. În loc de explicaţii teoretice complicate, invităm pe cei interesaţi să privească atent cum sunt plasate sărbătorile în calendar. Pentru o înţelegere corectă este nevoie, totuşi, de câteva îndrumări. Este un fapt elementar ca toţi cei care ne numim creştini să ştim care sunt şi ce semnificaţie au sărbătorile creştine, deoarece este foarte trist să fie întrebat cineva în zi de Crăciun, ori de Paşti etc., ce înseamnă sărbătoarea respectivă şi să ridice din umeri, ori să dea răspunsuri năucitoare… S-au văzut atâtea reportaje televizate în acest sens, de un trist umor în rândurile compatrioţilor noştri! Părinţii Bisericii au împărţit sărbătorile în patru categorii, după obiectul şi importanţa lor: 1. Sărbătorile domneşti, numite şi praznice împărăteşti, care au în atenţie persoanele Sfintei Treimi şi lucrarea Lor în istoria mântuirii (ca, de ex.: Naşterea Domnului, Botezul Domnului, Învierea Domnului, Pogorârea Sfântului Duh etc.); 2. Sărbători în cinstea Maicii Domnului (Naşterea, Intrarea în Biserică, Buna-Vestire, Adormirea); 3. Sărbătorile Sfinţilor Îngeri şi ale Sfintei Cruci (8 noiembrie, 14 septembrie etc.); 4. Sărbătorile Sfinţilor mai însemnaţi (cu ţinere), trecuţi cu roşu în calendar (ca, de pildă: Sf. Dumitru – 26 oct., Sf. Nicolae – 6 dec., Sf. Gheorghe – 23 aprilie etc.), la care se adaugă un număr important de sfinţi români (locali), trecuţi cu roşu în calendar îndeosebi în mitropoliile, ori episcopiile unde au vieţuit, ori unde se păstrează Sfintele lor Moaşte (Cuv. Dimitrie Basarabov – 27 oct., la Bucureşti; Sf. Mc. Filofteia – 7 dec., la Curtea de Argeş, Sf. Mc. Ioan cel Nou – 2 iunie, la Suceava etc.). O menţiune aparte trebuie făcută cu privire la ziua Duminicii: este ziua săptămânală de odihnă a creştinilor, care aminteşte de Învierea Domnului şi de Pogorârea Sf. Duh, evenimente care au avut loc în această zi. Ea a fost ţinută dintru început de creştini, pe aceste temeiuri, totodată spre a se deosebi de evrei, care ţineau sâmbăta şi care nu L-au recunoscut pe Hristos şi nici nu au crezut în Învierea Lui. c. Cum trebuie ţinute sărbătorile creştine? Răspunsul îl avem în ceea ce ne-au învăţat bunicii şi părinţii noştri. Adică, şi material şi spiritual. „Material” însemnând să nu lucrăm în zi de sărbătoare, respectând porunca a 4-a din Decalog (decât în cazul în care avem un serviciu care presupune „foc continuu”, ca în spitale, în armată etc.). „Spiritual”, să participăm la slujbele Bisericii din acea zi, aşa cum ne îndeamnă porunca I din şirul celor „nouă porunci bisericeşti”: „Să ascultăm cu evlavie Sfânta Liturghie, în fiecare Duminică si sărbătoare”. Aici intră în discuţie un fapt trist, dar întâlnit frecvent, din păcate. Acea categorie de „creştini fără biserică”. Adică, semeni de-ai noştri, botezaţi, cununaţi, care primesc preoţii în casele lor (cu „botezul”, de pildă), care îşi fac cruce, au icoane pe pereţi, mărturisesc chiar că sunt creştini, dar… spun că au „credinţa în suflet” şi că la biserică nu pot merge, dintr-un motiv sau altul. Este, în fapt, o mare şi gravă autoînşelare. Nu poate fi nimeni creştin fără biserică, fără Sfânta Liturghie, fără spovedanie şi împărtăşanie etc. Aşa cum nu poate exista militar fără cazarmă, medic fără spital, profesor fără şcoală, cioban fără stână, agricultor fără ogor. „Creştinul fără biserică” se lipseşte de tot ce are mai frumos şi mai sfânt creştinismul: Biserica şi darurile ei. Aşadar, în zi de sărbătoare, aşa cum îi dăm trupului cele cuvenite, trebuie să-i dăm şi sufletului cele dorite, după cuvântul Mântuitorului: „Pe unele să le faceţi, pe celelalte să nu le lăsaţi” (Matei 23, 23). Sau, după un alt cuvânt: „Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu!” (Matei 22, 21). Dimineaţa, creştinul adevărat, cu biserică, îşi spală trupul, se îmbracă în straie curate, merge la slujbă şi se integrează în atmosfera liturgică a duminicii, ori a sărbătorii respective. După slujbă, are vreme destulă, apoi, pentru tot ce omeneşte se cuvin: o masă bună, odihnă, o plimbare, un spectacol ori altă distracţie. Va simţi în suflet o bucurie deplină, a sufletului şi a trupului, nu doar o saturaţie trupească a celui rupt de cele sfinte. E o mare diferenţă între bucurie şi saturaţie! Acest din urmă cuvânt, legat eminamente de trup şi pântece, vine din latinescul „satur”, care înseamnă „sătul, plin”... 3. Din cele descrise până aici orice creştin trebuie să ştie cel puţin care sunt sărbătorile principale din Biserica noastră, ce semnificaţie au şi faptul că bucurie sufletească deplină se poate avea doar prin participarea la Sfânta Liturghie din acea zi. 4. Bucuria creştinului „cu biserică” se aseamănă cu bucuria ascultătorilor înţelepţi ai parabolelor lui Iisus. Mai precis, cu ascultătorii care le „înţelegeau”. În excepţionala carte, „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, filozoful Andrei Pleşu îi descrie, în pagini de rară frumuseţe, pe cei care înţelegeau cu adevărat parabolele, în vremea când El vorbea: erau cei cu inima deschisă şi sinceri, ataşaţi de Iisus şi învăţătura Lui. Întrebându-ne azi, cine sunt cei care înţeleg cu adevărat semnificaţia sărbătorilor creştine, răspunsul este similar: cei ataşaţi de Hristos şi Biserica Sa, practic, cei integraţi liturgic, cărora le sunt dragi sfintele slujbe, mai mult decât orice altceva pelume. 5. În sens mai larg, trebuie să realizăm că sărbătorile creştine reprezintă, pe de o parte, prilejuri minunate de a retrăi bucuria acelor evenimente, cu gândul la faptele care s-au petrecut, dar mai ales la frumuseţea clipelor când vom întâlni Persoanele Sfinte, părtaşe acelor fapte. 6. Concluziile se desprind de la sine. Creştinul care ţine cu adevărat la acest nume, mai sfânt decât oricare alt nume pe pământ (pentru că vine de la numele lui „Hristos”, pe filiera limbii latine: „Crestus”), se va strădui să fie mereu „cu biserică”, mereu integrat liturgic în sânul poporului drept-credincios. Făcând aşa, se va bucura deplin de frumuseţea sărbătorilor, conştient de valoarea identităţii sale de creştin şi a darurilor sfinte primite, începând cu Taina Botezului. De aceea, nu întâmplător, academicianul creştin Simion Mehedinţi, cel mai de seamă geograf şi etnolog al nostru, întreabă retoric: poţi fi om deplin, fără să fi creştin? Şi, tot el, conchide, în aceeaşi notă genială: un popor, ca şi orice om în parte, atâta preţuieşte cât a înţeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze învăţăturii lui Iisus. PR. DANIEL NOAPTEŞ Redacţia Redactor: Pr. Dănuţ(Daniel) Noapteş Secretar de redacţie: Romica Noapteş Email:parinteledaniel2009@yahoo.com VĂ ROG SĂ NU ARUNCAŢI ACEST BULETIN DUPĂ CE ÎL CITIŢI DAŢI-L ŞI ALTOR RUDE CARE NU AU PRIMIT CAND AM TRECUT PE LA EI! VĂ MUŢUMESC! NUMERELE DE TELEFON UNDE PUTEŢI SĂ NE CONTACTAŢI LA NEVOIE: PR. PAROH GHEORGHE MARCIAN-0751156129 PR. II NOAPTEŞ DANIEL-0723071018